Colectă în Arhiepiscopia Târgoviștei penru sinistrații din nordul țării

Solidari cu cei aflați în necazuri și nevoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România ( A.S.C.O.R.), filiala Dâmbovița, au dorit să aline suferințele celor greu încercați de vitregiile naturii din Moldova, colectând ajutoare de la parohii sau instituții din Arhiepiscopia Târgoviștei. Astfel că, în ziua de 18 august a.c., aceste ofrande ale iubirii creștine au fost dăruite familiilor sinistraților din satul Straja, jud. Suceava, ca o mărturie a solidarității creștine cu cei aflați în suferință.

Ajutoarele au constat în: materiale de construcție, obiecte electrocasnice, haine și alimente, donate de către credincioșii din Arhiepiscopia Târgoviștei prin parohii și distribuite de reprezentanții A.S.C.O.R. Dâmbovița, în colaborare cu A.S.C.O.R. Suceava și Arhiepiscopia Sucevei.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…