Cinstitul Cap al Sf. Ap. Andrei a plecat de la Patriarhie la Mitropolia din Sibiu

Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei s-a aflat în București de luni, 24 octombrie 2011 și a fost adus din Patras – Grecia de către o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Hrisostom cu ocazia manifestărilor dedicate Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.

În această după-amiază, la orele 16:30, Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, însoțit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patras, a plecat la Catedrala Mitropolitană din Sibiu cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei care va avea loc mâine, 29 octombrie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu și unde va rămâne spre închinare până în după-amiaza zilei de mâine.

Comentarii Facebook


Știri recente