Cinstirea Sfântului Mucenic Haralambie în Episcopia Tulcii

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mucenic Haralambie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Haralambie” din Parohia Greci I, Protopopiatul Niculițel, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, informează arhid. Vasile Iulian.

Cu această ocazie, a fost adusă de la Biserica „Buna Vestire” din Tulcea racla cu o parte din moaștele Sfântului Haralambie, ce se păstrează aici de peste 200 de ani.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a făcut pomenirea ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș ridicat în anul 1877.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Visarion a arătat virtuțile care au împodobit sufletul Sfântului Mucenic Haralambie, ca și credința lui nestrămutată în Hristos, devenind un model de curaj și de tărie în primejdii și încercări pentru toți creștinii.

În Episcopia Tulcii mai există încă două lăcașuri de închinare cu hramul „Sfântul Mucenic Haralambie” – la Nalbant și la Tichilești, unde, de asemenea, astăzi s-a săvârșit în sobor de preoți Sfânta Liturghie.

Aseară, în Biserica Buna Vestire din Tulcea, unde se păstrează racla cu moaștele Sfântului Haralambie, a fost săvârșită Vecernia cu Litie de către Preasfințitul Părinte Episcop Visarion alături de un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente