În Duminica după Botezul Domnului, ieri, 10 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae situat la demisolul Catedralei arădene, acolo unde au fost prezenți aproximativ 100 copii, însoțiți de părinții lor. Înaltpreasfinția Sa a dorit astfel să fie alături de cei mai mici dintre credincioșii Catedralei arădene care, începând de la Sărbătoarea Sfântului Nicolae a anului trecut, au propriul lor locaș de rugăciune și de Împărtășire cu Hristos prin cuvânt și prin Sfânta Împărtășanie, informează Arhiepiscopia Aradului. Momentul ales a fost unul deosebit, fiind în vremea Praznicului Botezului Domnului și, totodată, în Duminica Începutului propovăduirii Mântuitorului, motiv pentru care Chiriarhul le-a adresat copiilor și tinerilor prezenți câteva cuvinte de îndemn la ascultarea și împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, după modelul lui Hristos Însuși, de a începe Noul An mai aproape de Dumnezeu și de a fi cuminți, rugându-L pe Tatăl Ceresc să le ajute în tot ceea ce vor săvârși acasă, la școală și în biserică.
La Bacău a fost deschis un centru de consiliere pentru părinți și copii
În incinta Școlii Gimnaziale „Domnița Maria” din Bacău a fost inaugurat joi un centru de Consiliere și Sprijin pentru părinți și copii. Centrul vine în ajutorul copiilor cu rezultate bune la învățătură, dar care provin…
Proiectul „Călătorie în copilăria sfinților” oferă un concert transmis în direct de Ziua Femeii
Ateneul Sfântului Pantelimon organizează de Ziua Femeii, la Centrul Cultural Mihai Eminescu, serata „Bun creștin și bun român”. Vor susține recitaluri soliștii clasei de pian a profesoarei Olga Szel de la Colegiul Național „George Enescu”.…
Rotari, județul Prahova: Copiii românilor care muncesc în străinătate au pictat Icoana Anului Omagial 2021
Copiii enoriașilor din Parohia Rotari, județul Prahova, au pictat o copie după Icoana Anului omagial al pastorației românilor din afara României. Mulți dintre acești copii au părinții și frații plecați la muncă peste granițe. Părintele…
Un brazilian convertit spune că România îl liniștește: Duhul păcii coboară peste țară prin lucrarea Bisericii
Pedro Faidiga Passos, brazilian convertit la Ortodoxie și stabilit în România, spune că Dumnezeu „l-a pescuit” prin soția sa româncă și astfel i-a descoperit „frumusețea deplină a credinței creștine”. În țara noastră găsește multă pace,…
2.500.000 de tesere şi luni de muncă: Icoana Maicii Domnului Platytera din catedrala băcăuană
Catedrala din Bacău se află în plin proces de pictură, în tehnica mozaic. Spre sfârşitul anului trecut a fost montată icoana Maicii Domnului „Platytera”, iar în prezent sunt pregătite, în atelier, suprafeţele de lucru pentru…