‘Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus’.(Prohodul Domnului)
Legătura dintre perioada Postului, și Sărbătoarea Învierii o constituie Săptămâna Mare. Ultimele zile ale vieții lui Domnului Hristos nu sunt redate ca o simplă relatare istorică, ci ca un îndemn pentru întreaga Biserică, ca ea să parcurgă drumul Mântuitorului spre moartea și Învierea Sa. În personajele care presar ultimele zile ale vieții pământești și omenești a Domnului Iisus se conturează o întreagă paletă a trăirilor sufletești, între încredere și neîncredere: mulțimea care jubilează, dușmanii care plănuiesc, Iuda care trădează, Petru care se leapădă, ceilalți prieteni care se depărtează, Pilat care se teme, soldații care batjocoresc, Sfânta Maria care se îndurerează, Simon din Cirene care ajută, ofițerul roman care descoperă credința ș.a. Nu cu foarte multă greutate și simț de înțelegere, fiecare creștin se poate identifica în diferite situații ale vieții sale cu aceste personaje.
Întâlnim trei « Iosif »- în Sfintele Scripturi. Primul este cel numit și Iosif cel frumos, care a fost vândut de frații săi și a ajuns în Egipt. Caracteristica sa principală este curăția; căci nu a ezitat să refuze avansurile femeii lui Putifar, cu riscul de a pierde prietenia Faraonului, ceea ce s-a și întâmplat. Al doilea este logodnicul Mariei, Maica Domnului. Acesta, în ciuda aparențelor grăitoare, nu a cedat ispitei de a se îndoi și credința sa puternică în cuvântul lui Dumnezeu l-a făcut să o păzească pe logodnica sa și să conducă Pruncul și pe mama acestuia până în Egipt. Al treilea Iosif este Iosif din Arimateea.
Cine era Iosif din Arimateea? Deși locuia în Ierusalim, datorită funcției înalte ce o deținea, provenea din Arimateea, adică din vechea cetate Rama, în care se născuse și lucrase ca profet, arhiereu și judecător marele Samuel. Credința lui nu era doar una teoretică, ci se probase și prin fapte, de vreme ce se spune despre el: „Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept „. (Luca 23, 50-51). Până în momentul îngropării Domnului, el nu este amintit, dar nu-L întâlnește acum pentru prima dată pe Iisus, fiindcă se subliniază despre el că „fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor ” (Ioan 19, 39). Era ucenic al Domnului în sensul că îi urma învățătura, îndemnurile și sfaturile, însă nu se afișa pe față, fiindcă nu ieșea la propovăduire pentru Domnul, ca ceilalți ucenici. Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către marele Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din Sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2).
Sfinții Evangheliști mai spun și că era foarte bogat, dar nu doar material, ci și spiritual fiindcă, în calitatea sa de membru cu puteri de decizie în Sinedriu, s-a opus vehement condamnării pe nedrept a lui Iisus.
Cu toate că nu a fost prezent la suferințele Domnului, a aflat înaintea lui Pilat că a murit, ceea ce denotă că era la curent cu tot ceea ce i s-a întâmplat lui Iisus și, profitând de poziția și influența pe care o avea, a mers la Pilat și l-a rugat să-i permită să coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape, fiindcă așa prevedea legea iudaică pe care o respecta cu strictețe. Iosif din Arimateea, membru al Sinedriului, admirator secret al lui Iisus si unul dintre cei mai bogati oameni din Palestina acelor vremuri, cunostea lacomia lui Pilat. Banul are cea mai mare putere de convingere. Pilat a acceptat crucificarea pe o proprietate particulara.
Ca și colegii săi din Sinedriu, Iosif nu dorea ca trupul lui Iisus, să rămână pe cruce până a doua zi, mai ales că venea ziua de sabat. Ar fi fost o profanare a sfințeniei zilei dacă ar fi lăsat trupurile morților spânzurate. De aceea a fost grăbită moartea victimelor, prin zdrobirea fluierelor picioarelor, ca să se poată celebra în tihnă sabatul.
Formal vorbind, decizia lui Iosif de a se ocupa de îngroparea lui Iisus nu displăcea, fiindcă preocuparea de a-i înmormânta pe cei morți era considerată fapta cea mai de preț printre iudei (cf. Tobit 2, 4-5; Mt.8, 21; Luca 7, 12; Fapte 5, 6, 10; 8, 2 etc.). Cu toate acestea, Iosif a riscat mult. Prin fapta sa, el s-a declarat pe față un admirator și ucenic al lui Iisus. A riscat poate excomunicarea, exilul ori chiar moartea, dar îl avea totuși ca aliat puternic pe Pilat, la care avea multă trecere. Oricum, dragostea lui pentru Iisus și teama de a nu i se arunca trupul într-o groapă comună, aidoma unui tâlhar obișnuit, l-a determinat să ia o decizie atât de curajoasă. Atașamentul său față de Cel răstignit se vede și în ceea ce a făcut mai departe: ” Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.” (Luca 23, 53). Sfântul Matei evanghelistul ne spune că, de fapt, a renunțat la propriul mormânt săpat în piatră, în favoarea Domnului împlinind fără să-și dea seama profeția lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat. Aluzia profetului este clară cu privire la moartea lui Iisus, care va fi alături de cei răi, și la intenția soldaților romani de a-L îngropa împreună cu cei doi tâlhari, Dumnezeu însă a avut grijă ca Fiul Său să fie îngropat într-un mormânt nefolosit de nimeni.
Hristos nu l-a lăsat nerăsplătit pe Iosif pentru jertfa sa. O tradiție creștină zice că Iisus l-ar fi făcut ca pe unul dintre Apostolii Săi și ar fi activat în această calitate în Bretania, prin anul 63 d. H., unde ar fi întemeiat cea dintâi comunitate creștină din acele locuri.
Sf. Iosif din Arimateea, pentru că a fost cinstitor al Mântuitorului într-o vreme când unii Apostoli s-au lepădat, L-a înmormântat cu cinste. E foarte interesant de știut că L-a înmormântat cu cinste un om care, L-a cinstit și în viață, dar un om care nu a avut o foarte mare legătură, așa cum au avut Sfinții Apostoli cu El. Sfinții Apostoli s-au depărtat, au stat cu frică, iar Sf. Iosif din Arimateea I-a oferit Domnului mormânt, L-a înmormântat, L-a cinstit și de aceea îl avem la inimă.
Pr. Gheorghe Șincan, protopop de Târgu-Mureș
Sursa: Radio Reîntregirea
