Ceremoniile de proclamare locală a canonizării Sfinților Neagoe Basarab și Iachint de Vicina

La finalul acestei săptămâni, vor avea loc ceremoniile de proclamare locală a canonizării Sfinților Neagoe Basarab și Iachint de Vicina. Sâmbătă dimineață va avea loc, la Târgoviște, proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod din neamul Basarabilor iar după-amiază, la Curtea de Argeș, va avea loc proclamarea locală a canonizării primului Mitropolit al Țării Românești.

Domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521, Neagoe Basarab ocupă un loc însemnat în galeria personalităților istorice ale poporului român. Lui i-a fost atribuită una dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, ‘Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’, lucrare încărcată de învățăminte morale creștine.

În timpul păstoririi Sfântului Mitropolit Iachint au fost întemeiate noi așezăminte monahale și au fost intensificate legăturile cu Patriarhia de Constantinopol.

Trecerea în rândul Sfinților a Ierarhului Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești, și a Voievodului Neagoe Basarab, a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 8-9 iulie 2008, proclamarea solemnă având loc la București, pe 26 octombrie, anul trecut, la Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Comentarii Facebook


Știri recente