Ceremonial religios-militar la Craiova

600 de militari din Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova și-au luat astăzi, 14 ianuarie, rămas bun, de la familie, prieteni și camarazii, într-un ceremonial religios-militar, informează Radio TRINITAS. Ei plecă într-o misiune de menținerea păcii, timp de 6 luni, în Afganistan.

Au fost prezenți reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice centrale și locale, veterani de război, familiile, rudele și prietenii militarilor. În cadrul ceremonialului a fost oficiată o slujbă de Te Deum la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, informează TRINITAS TV.

„Vă punem la inimă, în calitatea noastră de părinte sufletesc, aceste valori: să nu uitați că sunteți trimiși și trebuie să vă întoarceți, să vă întoarceți acasă cu experiență, sănătoși și voioși, pentru că vă așteptăm cu drag, atât în familia mare a țării, a Bisericii, cât și în familia dumneavoastră. De aceea, nu uitați niciodată că acolo sunteți pentru pace și să inspirați pace. Oamenii aceia așteaptă de la noi să demonstrăm că suntem în primul rând oameni, apoi că suntem creștini și apărăm valorile despre care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus întotdeauna ‘Așa să vadă oamenii că sunteți ucenicii Mei dacă aveți dragoste în voi'”, a spus Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente