Ceremonial militar religios de Ziua Națională, la Craiova

Câteva mii de locuitori, reprezentanți ai autorităților locale si ai principalelor institutii publice au participat sâmbătă, 1 decembrie 2012, la ceremonialul militar religios desfășurat în Piața Alexandru Ioan Cuza din Craiova, cu prilejul Zilei Naționale a României.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național și săvârșirea unei slujbe de Te Deum de către un sobor format din preoți de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei și preoții militari ai Garnizoanei.

După cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei, șirul alocuțiunilor a fost deschis de Înalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a subliniat faptul că la baza unității poporului nostru a stat dintotdeauna credința creștin ortodoxă. „Biserica noastră a transmis generațiilor următoare și va transmite în continuare ca toți să fie uniți, să aibă un crez, o nădejde a vieții lor și a trăirii lor pe acest pământ. Astăzi îi pomenim pe cei care au trăit înaintea noastră, de a le aduce un prinos de recunoștință și dragostea noastră, ne rugăm pentru ei, ca sufletele lor să se așeze cu drepții în ceruri. Noi ne bucurăm pentru realizărilor lor și transmitem celorlalți nădejdea noastră, speranța noastră întru unitate și credință nezdruncinată”, a precizat Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

Au urmat depuneri de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și defilarea structurilor din cadrul „Scorpionilor Roșii”, grupării Jandarmeriei Mobile.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…