Cercul pastoral nr. 1 din cadrul Protopopiatului Darabani

In cadrul Protopopiatului Darabani, din judetul Botosani, a avut loc astazi, 22 martie 2006, o intrunire a Cercului pastoral nr. 1 cu tema ‘Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul’. In cadrul acestei intruniri, care s-a desfasurat la parohia din satul Lismanita, a fost oficiata si Taina Sf. Maslu. Amanunte despre acest Cerc pastoral ne-a oferit parintele Constantin Panzaru, protopop de Darabani: ‘Potrivit programului misionar al Protopopiatului Darabani, astazi s-a desfasurat Cercul pastoral nr.1, care s-a tinut la biserica parohiala din satul Lismanita, sat care nu a avut biserica, locasul de cult fiind construit dupa revolutia din decembrie 1989, intre anii 1993-1998. Tema Cercului pastoral a fost ‘Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul’, ea fiind pregatita si prezentata de pr. Dumitru Avarvarei de la parohia ‘Sf. Nicolae’ Darabani. S-au oficiat sfintirea apei si Taina Sf. Maslu, biserica parohiala fiind neincapatoare pentru credinciosii prezenti. La aceasta activitate misionara au fost prezenti copiii de la scoala din localitate. Din Cercul pastoral nr. 1 Darabani fac parte si alte parohii, cum ar fi Sf. Ilie-Lismanita, Sf. Treime-Sanca, Sf. Imparati-Darabani, Sf. Nicolae-Darabani, Sf. Voievozi, Sf. Nicolae-Ajura si Sf. Arhangheli-Lucovita’.

Comentarii Facebook


Știri recente