Cercul pastoral-misionar Orlești întrunit la Parohia Alba-Olanu I

Pentru intensificarea activității pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgășani, clericii arondați cercului pastoral misionar Orlești s-au întâlnit, miercuri, 18 septembrie 2013, în biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” din comuna Olanu, județul Vâlcea, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Cu această ocazie s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale și probleme de actualitate în scopul comunicării mai bine a realităților din fiecare parohie și a identificării metodelor de pastorație specifice mediului urban sau rural în care preotul își desfășoară activitatea.

Întâlnirea a debutat la orele 9.00 cu Taina Sfântului Maslu și a continuat cu prezentarea unei comunicări științifice cu titlul „Actele financiar-contabile: chitanțier, bonier, registru casă, partizi, extras de cont, execuție bugetară, prevederi bugetare, inventar, arhivă, nomenclator arhivistic, corespondență, registru intrări-ieșiri, registru pangar, mitricale, etc.”, susținută de către preotul Ilie Ciontu de la Parohia Alba-Olanu I.

La final au avut loc discuții libere referitoare la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură și echivalent, a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist din România, respectiv Legea nr.165/2013, despre prevederile H.G.nr.276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe – art1., alin.1 si art.2- în care se face referire la faptul că începând cu data de 1 iulie 2013 valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe a fost majorată de la suma de 1.800 lei la suma de 2.500 lei, despre modalitatea obținerii avizelor necesare eliberării autorizației de construcție precum și despre importanța implementării proiectului catehetic „Calea”.

„Preoții prezenți la cerc au fost informați despre prevederile Legii nr.165/2013 referitoare la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură și echivalent , a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist din România,despre necesitate implicării parohiilor în activitatea filantropică a bisericii prin acordarea de ajutoare copiilor ce provin din familii defavorizate, despre colaborarea dintre parohii și Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe în ceea ce privește identificarea tinerilor ce urmează a primi Taina Cununii; despre necesitatea urgentării intabulării terenurilor bisericilor, despre ultimele reglementari legale privind valoarea mijloacelor fixe, despre concursul coral mixt „Lăudați pe Domnul” ce se va desfășura în ziua de 24 septembrie în catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea” despre necesitatea urgentării intabulării terenurilor bisericilor, despre programul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului desfășurate în perioada 23-27 septembrie a.c., precum și despre necesitate implementării proiectului catehetic „Calea”, a spus Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protopop de Drăgășani.

La eveniment au luat parte și domnii Anghel Gheorghe, primarul comunei Olanu și Năfliu Ion, edilul localității Galicea.

Manifestarea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate „Anului Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română”.

Comentarii Facebook


Știri recente