Cercul pastoral-misionar Muereasca la Parohia Muereasca de Sus – Protop. Rm. Vâlcea

Întrucât anul 2013 este anul omagial al Sfinților împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, și în cadrul cercurilor pastorale se prezintă rolul și importanța Sfinților Împărați în apărarea dreptei credințe și susținerea Bisericii creștine, în Protopopiatul Rm. Vâlcea, s-a desfășurat marți, 25 iunie 2013, întâlnirea preoților din cercul pastoral „Muereasca” la Parohia Muereasca de Sus, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului

Întâlnirea, care s-a desfășurat în biserica „Cuvioasa Paraschiva” a Parohiei Muereasca de Sus în prezența preoților din parohiile: Bogdănești I, Bogdănești II, Bujoreni, Olteni, Fedeleșoiu, Runcu, Dăești I și Dăești II, s-a deschis prin oficiere slujbei Te Deum.

Tema întâlnirii intitulată „Edictul de la Milano (313) – toleranță și libertate pentru Biserica creștină” a fost prezentată de Pr. Ivan Vasile Cristian, preot slujitor la Parohia Muereasca de Sus.

După susținerea lucrării s-au discutat câteva aspecte cu privire la soluțiile adoptate de Constantin cel Mare pentru a păstra imperiul unit și a-l putea conduce, atât administrativ politic cât și financiar.

„În comparație cu problemele din imperiul creștin întemeiat de Constantin cel Mare, în cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție probleme actuale pe care le întâmpină creștinismul zilelor noastre, cu referire la Biserica Ortodoxă, și anume fenomenul globalizării, europenizării tradiției creștine, care nu aduce altceva decât deprecierea adevăratelor valori morale și religioase întemeiate pe învățătura creștină transmisă de la Mântuitorul prin Apostoli apoi prin episcopi și preoți și înlocuirea acestor valori cu practici neopăgâne, cum ar fi înlocuirea sensului creștin al Crăciunului cu noul și mondenul „Moș Crăciun” și sensul creștin al Paștelui – Învierea Domnului, cu „iepurașul de Paște”, cadouri și petreceri devastatoare; pe lângă acestea adăugându-se și o stare de pasivitate a preotului ortodox, uneori conservator al unor tradiții neînțelese și neadaptate la noua societate. Revigorarea creștinismului în momentul de față este posibilă prin implicarea activă a preotului în problemele sociale, prin activități catehetice, misionare și social filantropice.”, a spus Pr. Alin Gherghinoiu, Protopop de Râmnicu Vâlcea.

Comentarii Facebook


Știri recente