Cercul pastoral-misionar II Horezu s-a întrunit la Parohia Târgu Horezu

La Parohia Târgu Horezu din orașul Horezu, județul Vâlcea, a avut loc, ieri, 18 iulie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, continuarea întâlnirilor preoțești cu caracter pastoral-misionar din Protopopiatul Horezu dedicate Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, a precizat Arhid. Criatian-Ioan Cioteanu.

Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, săvârșite în Biserica parohială „Nașterea Maicii Domnului” de către un sobor de preoți. După slujbă, preotul paroh Constantin-Dorel Vulpe, a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, despre Sfântul Emilian de Durostorum, prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 18 iulie, apoi lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei referatului „Importanța Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru viața și activitatea Bisericii”, susținută tot de către preotul paroh.

Sub președinția preotului Constantin Dumitrescu, responsabilul cercului, partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea activității cultural-educative pentru atragerea și formarea copiilor și a tinerilor în spiritul creștin ortodox prin continuarea activităților pastorale de catehizare a tineretului în cadrul proiectelor „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege Școala!”.

Următoarea întâlnire a preoților din cadrul Cercului preoțesc 2 Horezu, va avea loc pe 10 septembrie, la Parohia Tomșani, și va avea ca temă „Activitatea politicii religioase, sociale, legislative și social filantropică a Sfinților Împărați Constantin și Elena”.

Comentarii Facebook


Știri recente