Cerc preoțesc la Herina

Preoții de pe Valea Tecii din Protopopiatul Bistrița, respectiv de la Lechința, Galații Bistriței, Dipșa, Viile Tecii, Budurleni, Pintic, Archiud, Ocnița și Teaca, s-au întâlnit duminică, ora 16.00, cu ocazia Cercului preoțesc, în biserica din parohiei Herina, unde preot paroh este părintele Ioan Păcurar.

În prezența credincioșilor din parohie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu după care părintele protopop Alexandru Vidican le-a vorbit celor prezenți despre statornicia în credință, dându-le pildă pe martirii neamului nostru românesc și pe voievozii de altă dată. Un loc aparte l-a avut domnitorul Constantin Brâncoveanu, de la a cărui jertfă pe altarul neamului și a Bisericii, se împlinesc 300 de ani, a precizat părintele protopop.

La final, preoții prezenți au discutat cu părintele protopop probleme administrative și pastorale, după cum ne-a informat corespondentul Radio Renașterea în protopopiatul Bistrița, pr. Emanuel Vidican.

Comentarii Facebook


Știri recente