Cerc pedagogic la Seminarul „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a

găzduit joi, 22 noiembrie 2012, un cerc pedagogic al directorilor de licee din Botoșani,

Dorohoi și Șendriceni. Au participat prof. drd. Mihaela Huncă,

inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani,

prof. Marinela Mardare, inspector școlar adjunct în cadrul ISJ Botoșani,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, și prof. Ioan

Huțanu, președintele cercului pedagogic. Pr. prof. Ionuț-Ștefan Apetrei a

prezentat referatul „Educația centrată pe valori”, iar pr. prof.

Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din

Dorohoi, a expus temele „Școala, comunitatea socială și Biserica –

factori educaționali; de la învățământul pentru toți la învățământul

pentru fiecare” și „Organizarea activității de curriculum la Seminarul

Teologic Dorohoi – realizări și perspective”. „Referatele prezentate au

fost discutate de invitații noștri. S-a constatat că sunt foarte multe

lucruri de făcut în privința valorilor moral-religioase și etice la

nivelul societății. Fiecare participant a încercat să aducă o

contribuție la găsirea de soluții în școala pe care o conduce, pentru a

vedea ce se poate face ca să se revină la normalitate în privința

educației moral-religioase și a frumosului care ne înnobilează viața. Au

fost luări de cuvânt din partea domnilor directori, iar după vizitarea

școlii noastre a fost susținut un program artistic de elevii

seminariști”, a relatat pentru Ziarul Lumina pr. prof. Constantin Muha.

Comentarii Facebook


Știri recente