Cerc pastoral susținut la Parohia Teșila I

Pe 18 martie 2014 la Parohia Teșila I din cadrul Protoieriei Câmpina, a avut loc întâlnirea cercului pastoral-misionar al preoților din cadrul parohiilor: Buștenari, Melicești, Pietriceaua, Brebu, Telega, Lunca Mare, Valea Doftanei și Podu Cheii.

Cercul pastoral-misionar s-a desfășurat astfel: rânduiala liturgică a fost alcătuită din săvârșirea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și a dumnezeieștii Liturghii a Darurilor mai-înainte sfințite condusă de părintele coslujitor al Parohiei Teșila I, Răzvan-George Topală; cuvântul de învățătură a fost susținut de către părintele Radu Petrișor, paroh al Parohiei din localitatea Melicești; iar gazda, părintele Mircea-George Tăleanu, paroh al Parohiei Teșila I a adresat un cuvânt de mulțumire preoților și credincioșilor participanți la această întâlnire.

Referatul legat de tema Spovedaniei a fost susținut de către părintele Teodor Lamba, paroh al Parohiei Teșila II, referat care a deschis diferite subiecte de discuție provocatoare în legătură cu Spovedania corectă, alegerea duhovnicului, relația dintre Spovedanie și primirea deasă a Sfintei Împărtășanii din timpul Postului Sfintelor Paști, moderate de părintele Ștefan Marian, responsabil al cercului pastoral-misionar; a declarat părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teșila I.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente