În seara zilei de luni, 15.08.2011, biserica parohială din Radna, construită între 1840-1847, și-a întâmpinat sutele de pelerini veniți din toate colțurile țării cu ocazia prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej pr. Paroh Ioan Jidoi, coordonatorul Cercului misionar Radna, a organizat întrunirea preoților din acest cerc, săvârșindu-se în sobor Vecernia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului precum și Maslu de obște. Au slujit Pr. Dehelean Gheorghe (Lipova Băi), Pr. Barna Teodor (Nicolae Bălcescu), Pr. Ardelean Cornel (Chelmac), Pr. Covăsânțan Stelian (Cladova), Pr. Murgu Marius (Groșii Noi), Pr. Popa Aurelian (Chesinț), Pr. Jivănescu Vasile (Șoimoș), Pr. Balint Cosmin (Bătuța), Pr. Ciurlea Sorin (Conop), Pr. Jigovan Aurel (Barațca) și Pr. paroh Jidoi Ioan.
În prezența unui număr mare de credincioși, Pr. Paroh Ioan Jidoi a susținut tema cercului misionar-pastoral din această lună: ,,Maica Domnului-mijlocitoare și rugătoarea creștinilor”. În cuvântul său Pr. Paroh a scos în evidență importanța Maicii Domnului în viața fiecărui creștin, numindu-o ,,cămara luminii unde s-a sălășluit Hristos”, ,,izvorul darurilor ce se revarsă în sufletele noastre” precum și ,,nădejdea și ajutătoarea tuturor creștinilor”. Părintele Jidoi a arătat importanța rugăciunii în viața noastră dând exemplu pe Sf. Ap. Petru care deși s-a îndoit de Domnul și-a adus aminte de cuvintele Mântuitorului ,,Nu vă temeți că Eu sunt Domnul” și a strigat din tot cugetul ,,Doamne scapă-mă”, acest strigăt devenind pecetea fiecărui creștin care are trebuință de ajutor de la Dumnezeu. ,,Maica Domnului s-a făcut cu trupul său cămară împodobită, izvor de nemurire din care se adapă toți creștinii, este cea care pentru noi a devenit realitatea cea mai presus de minte în care a încăput Dumnezeu arătând că unde Dumnezeu vrea se biruiește legea firii” a evidențiat Părintele Paroh.
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat preoții și credincioșii prezenți la acest festin liturgic.