Cerc pastoral-misionar întrunit la Parohia Blidari, Rm. Vâlcea

Întrucât anul 2013 este anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, și în cadrul cercurilor pastorale se prezintă rolul și importanța Sfinților Împărați în apărarea dreptei credințe și susținerea Bisericii creștine, în Protopopiatul Rm. Vâlcea, s-a desfășurat joi, 16 mai, întâlnirea preoților din cercul pastoral „Blidari ” la Parohia Blidari.

La această întâlnire au luat parte preoți din parohiile: Blidari, Fețeni, Sâmnic, Budești, Golești I, Prodănești Vegești, Barza, Bercioiu Bârsești, Bercioiu Ruda și Gâltofani.

Tema întâlnirii intitulată „Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare”, a fost prezentată de Pr. Silviu Cârstea, preot paroh la Parohia Blidari, după cum ne-a transmis arhid. Ioan Liviu Găman.

Tema cercului pastoral a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te-deum ca mulțumire pentru toate facerile de bine.

La finalul întâlnirii Pr. Alin Gherghinoiu, protoiereu al Protopopiatului Rm. Vâlcea, a subliniat faptul că politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost caracterizată prin câteva fapte de importanță majoră, cum ar fi actul de libertate religioasă de la Milano, din anul 313, alegerea unei noi reședințe imperiale și convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea (325). Ca argumente pentru îndreptățirea locului eminent pe care Biserica îl acordă împăratului Constantin, amintim: creștinii nu au fost persecutați, ci tratați favorabil, religia lor n-a mai fost interezisă ci licită; creștinismul n-a fost situat, în drept, mai presus de păgânism, dar a fost pus, în fapt, în situația de a-l învinge definitiv; și pentru prima dată în istorie, un împărat a primit botezul, iar statul s-a interesat de problemele interne ale Bisericii.

Totodată au mai fost discutate diverse probleme și aspecte de ordin pastoral-misionar și adminstrativ gospodăresc din fiecare parohie, cum ar fi: pastorația preotului în rândul credicioșilor; problema prozelitismului sectar, desfășurarea proiectelor catehetice precum și acordarea de ajutoare filantropice de către parohii familiilor sărace, bătrânilor și persoanelor bolnave.

Comentarii Facebook


Știri recente