Cerc pastoral dedicat Anului Omagial al Sfântului Maslu, la Ploiești

Cu ocazia Anului omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, în Protoieria Ploiești, la Parohia Sfinții Voievozi a avut loc luni, 6 februarie 2012, întâlnirea preoților din cadrul Cercului Pastoral nr. 1.

Întrunirea preoților a fost precedată de săvârșirea Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, după care, Pr. Răzvan Negoescu a susținut referatul Taina Sfântului Maslu: 1. Practici necanonice; 2. Îngrijirea bolnavilor.

„După ce am ascultat expunerea și am participat la dialog alături de toți preoții prezenți la Cerc, am ținut să punctez importanța pe care fiecare preot trebuie să o acorde Sfintelor Taine, în cazul de față Tainei Sfântului Maslu, accentuând că trebuie să fie ținută rânduiala liturgică și combătute practicile necanonice, acolo unde se săvârșesc, care pot genera anumite discuții între credincioși”, a precizat părintele protoiereu Mușat Ștefan.

După cum a mai menționat părintele protoiereu, în parohia Sf. Voievozi s-a început săvârșirea Sf. Maslu pentru bolnavii netransportabili, atât pentru conștientizarea lor cât și a membrilor familiilor acestora. De asemenea, a fost pusă în discuție problema deținuților din Penitenciarul Ploiești și a bolnavilor din spitalele ploieștene pentru care a fost cerut, preoților prezenți, sprijin moral și material.

Comentarii Facebook


Știri recente