Cerc misionar în Protopopiatul Ineu

În după-amiaza Duminicii a XXII-a după Rusalii de anul acesta, preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Ineu I s-au întrunit în Parohia ortodoxă Mânerău, Protopopiatul Ineu, pentru a participa la activitatea programată pentru această dată, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Întrunirea a debutat cu săvârșirea Sfântului Maslu de obște, în prezența unui număr mare de credincioși. Din soborul preoților slujitori au făcut parte preoții Moise Nica (Parohia Somoșcheș, protopopul Ineului), Gheorghe Mance (Parohia Iermata), Tiberiu Suciu (Parohia Moroda), Flavius Ardelean (Parohia Bocsig), Dan Turean (Parohia Ineu I), Cristian Ardelean (Parohia Ineu II), Ciprian Sălăvăstru (Parohia Moțiori), Pavel Roșu (Parohia Mânerău) și diaconul Marius Braiț.

La momentul cuvenit, preotul Dan Turean a ținut un cuvânt de învățătură despre dragostea negrăită a lui Dumnezeu ce se revarsă neîncetat asupra lumii, la care se cuvine să răspundem și noi, oamenii, cu dragostea noastră de fii credincioși, smeriți, împlinitori ai poruncilor divine și iubitori de semeni.

La finalul slujbei, părintele Moise Nica, protopopul Ineului, a subliniat importanța evenimentului pentru Parohia Mânerău, în contextul apropierii datei serbării hramului (1 noiembrie, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian), precum și a proclamării oficiale a Sfinților Ierarhi transilvăneni Simion Ștefan și Andrei Șaguna, îndemnând la păstrarea și întărirea dreptei credințe în scopul dobândirii mântuirii și a bucuriei sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.

Activitatea Cercului pastoral-misionar a continuat apoi în biserica parohială, unde preotul paroh Pavel Roșu a susținut un referat cu tema ‘Practici neortodoxe privind Taina Cununiei’, trecând în revistă câteva dintre superstițiile și mentalitățile populare legate de această Sfântă Taină a Bisericii, străine de duhul Ortodoxiei și de tradiția sănătoasă a neamului nostru românesc.

Următoarea întrunire a Cercului pastoral-misionar Ineu I va avea loc în cursul acestei luni în Parohia ortodoxă Ineu I.

Comentarii Facebook


Știri recente