Centrul pentru Cercetarea si Evaluarea Medicamentelor ‘Antibiotice’ – Iasi, a fost sfintit

PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si Loctiitor de Mitropolt al Moldovei si Bucovinei, impreuna cu IPS Serafim, Mitropolit de Stagon si Meteora, si IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat in aceasta seara slujba de sfintire a Centrului pentru Cercetarea si Evaluarea Medicamentelor ‘Antibiotice’ – Iasi. La eveniment au participat si IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, PS Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, PS Irineu Slatineanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ramnicului, si PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. In cuvantul rostit dupa oficierea slujbei de sfintire, PF Parinte Patriarh Daniel a felicitat conducerea companiei ‘Antibiotice’ pentru noul Centru realizat, precum si pentru activitatile medicale si misionare derulate: ‘Va felicitam pentru noul Centru pe care l-ati creat acum, pe care noi l-am sfintit. Suntem bucurosi ca aici sunt prezenti ierarhi, mitropoliti si episcopi, care au fost si la Sf. Liturghie, si acum iata ca legam liturghia din Biserica cu aceasta lucrare vindecatoare si folositoare pentru sanatate, invatand ca Hristos Domnul, care ne daruieste iertarea pacatelor in Biserica, ne daruieste si vindecare atunci cand medicul este unul constiincios, cand devine mana care lucreaza spre sanatate, astfel incat Hristos – Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre – lucreaza adesea prin medici credinciosi si bine pregatiti. Medicul trateaza, dar Dumnezeu vindeca’.

Presedintele Consiliului de Administratie al Companiei ‘Antibiotice’, Ioan Nani, i-a multumit PF Parinte Patriarh Daniel pentru oficierea slujbei de sfintire a noului Centru si a dat asigurari ca institutia pe care o reprezinta va continua sa deruleze activitati in colaborare cu Biserica: ‘Am primit cu nespusa bucurie stirea ca PF Parinte Daniel vine la noi ca sa ne sfinteasca acest Centru medical. Ii multumim din inima si ii dorim viata lunga, sanatate, ca sa conduca Biserica Ortodoxa Romana, si vom continua sa avem aceasta legatura stransa intre noi si comunitatea locala’.

Comentarii Facebook


Știri recente