Centru de zi pentru bătrâni la parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Iași

În parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Protopopiatul Iași II se desfășoară o serie de activități care vizează atât sectorul administrativ, cât și cel social, cultural și educațional. La biserica nou-construită a început realizarea picturii, iar în prezent se desfășoară două proiecte care vizează persoanele vârstnice.

În data de 13 septembrie 2008 a fost demarată o „Campanie de informare pentru prevenirea instituționalizării bătrânilor, de conștientizare a populației privind importanța sprijinului din partea familiei”. În prezent, proiectul este în derulare și se desfășoară în parteneriat cu Direcția de Asistență Comunitară din Iași și Asociația Obștească „Soarta” din Soroca – Republica Moldova. Liceul „Dimitrie Cantemir”, Liceul „Vasile Alecsandri” și Liceul Național sunt implicate deja în proiect, acestea desfășurând în prezent o serie de activități cu tinerii legate de tema proiectului. În cele trei cămine de bătrâni din Iași, Căminul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Copou, Căminul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Podu Roș și Căminul „Sfântul Iosif” din Bucium, a fost format un grup de suport din 15 bătrâni cu vârste de peste 65 de ani. În aceste cămine au loc ședințe unde se analizează toate suferințele și problemele pe care le au bătrânii. O parte dintre activități se fac pe bază de voluntariat, însă proiectul presupune existența unor persoane angajate, deoarece activitățile sunt foarte multe.

Al doilea proiect Phare de la parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” va începe pe 2 martie a.c., fiind continuarea primului proiect. Acesta prevede funcționarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice din parohie și este finanțat de Ministerul Muncii. Centrul pentru bătrâni se află lângă biserică. Aici se vor organiza și desfășura activități, intervenindu-se punctual în rezolvarea unor probleme. „În cadrul acestui centru de zi, prin proiect timp de opt luni și sustenabilitate încă trei ani de zile, vom organiza un program pe perioada zilelor săptămânii, în cadrul căruia vom angrena 24 de bătrâni selectați în funcție de lipsa posibilităților materiale. În același timp, bătrânii vor participa la activități de petrecere a timpului liber, medicale, de asistență psihologică, precum și culturale. Urmărim ca în fiecare zi să oferim fiecărui bătrân în parte câte un pachet cu alimente, astfel încât să intervenim atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere spiritual”, a precizat pr. Mihai Doroșincă.

Sursa: mmb.ro

Comentarii Facebook


Știri recente