Centenarul nașterii compozitorului Paul Constantinescu

Pe 30 iunie 2009 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea compozitorului Paul Constantinescu. Cu acest prilej, în perioada 28-30 iunie 2009 s-a organizat o serie de evenimente omagiale cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeului Memorial „Paul Constantinescu”, Primăriei Municipiului Ploiești și Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Manifestările au debutat la Ploiești cu un concert omagial „Paul Constantinescu”, desfășurat la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, și au continuat la Academia Română din București, în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu sesiunea omagială – Centenar „Paul Constantinescu”. În cadrul acestui eveniment omagial au conferențiat: prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma – președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), dr. Vasile Tomescu, prof. univ. dr. Dan Dediu – rectorul Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), prof. univ. dr. Dan Buciu – rector de onoare UNMB, dr. Ilinca Dumitrescu – solist concertist de stat, prof. dr. Al. I. Bădulescu – directorul Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” și alte personalități.

Slujbă de pomenire la Cimitirul Belu și în orașul Ploiești

Un moment special a avut loc în aceeași zi la Cimitirul Belu, unde părintele lector Stelian Ionașcu a făcut o slujbă de pomenire la mormântul compozitorului Paul Constantinescu, unde s-au mai aflat o delegație din orașul Ploiești, precum și personalități ale lumii muzicale din București. S-au depus coroane de flori și s-au rostit mai multe cuvinte de evocare ale cunoscutului compozitor.

Seria manifestărilor omagiale s-a încheiat marți, 30 iunie, la Ploiești, la Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”, unde un sobor impresionant de preoți a oficiat slujba de pomenire, iar oficialitățile locale au acordat titlul de Cetățean de Onoare, post-mortem, compozitorului. În continuare a fost vizitat muzeul, iar la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești s-a desfășurat sesiunea omagială „Paul Constantinescu – 100 de ani de la naștere”, organizată în colaborare cu UCMR și UNMB. Cuvântul omagial a fost rostit de prof. dr. Al. I. Bădulescu. După alocuțiunile oficialităților locale și centrale au conferențiat: Prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma – Paul Constantinescu. Cavalcada confruntărilor; prof. univ. dr. Dan Buciu – Paul Constantinescu și muzica corală; dr. Ilinca Dumitrescu – Paul Constantinescu – creația pentru pian în context universal; dr. Vasile Donose – Paul Constantinescu, ctitor al școlii naționale muzicale românești; prof. univ dr. Mihai Cosma – Paul Constantinescu și muzica de operă; lector univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici – Paul Constantinescu și publicistica, pr. lector. univ. dr. Stelian Ionașcu – Paul Constantinescu și muzica psaltică românească, care, la sfârșitul comunicării sale, a exemplificat cu o înregistrare recentă a Rugăciunii inimii de Paul Constantinescu, în interpretarea Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, și prof. dr. Al. I. Bădulescu – Paul Constantinescu și Ploieștiul.

În încheiere s-au oferit diplome, plachete și medalii omagiale unor instituții de cultură și unor personalități ale muzicii românești. În seara zilei de 30 iunie 2009, Corul Național de Cameră „Madrigal” a susținut un concert extraordinar la Casa de Cultură a Sindicatelor. Concertul a avut două părți: partea I – lucrări preclasice, iar partea a II-a – creații din repertoriul compozitorului Paul Constantinescu. (pr. lector univ. Stelian IONAȘCU)

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente