Cele mai frumoase rugăciuni închinate Maicii Domnului

Oamenii au avut dintotdeauna evlavie la Maria, Fecioara care L-a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. De aceea, ea a primit și numele de Maica Domnului sau Născătoarea de Dumnezeu. Fiind mama Mântuitorului, dar și a Judecătorului nostru, Fecioara Maria este pururea rugătoare la Fiul ei pentru iertarea păcatelor celor care i se închină. Este și grabnic ajutătoare pentru cei care îi cer ajutorul. De aceea, Maica Domnului este prezentă în toate rugăciunile și slujbele din cultul creștin-ortodox. Despre rolul Fecioarei Maria în cultul ortodox și despre cele mai importante rugăciuni închinate ei ne-a vorbit preotul Silviu Tudose, asistent la Catedra de Teologie Practică a Facultății de Teologie „Patriarhul Justinian” din București.

Părinte, care este rolul Maicii Domnului în cultul ortodox?

Maica Domnului are, dacă putem spune așa, locul cel mai înalt între sfinți, ca de altfel și între toți sfinții îngeri. Prin deplina ei ascultare și afierosire lui Dumnezeu, a făcut posibilă unirea ipostatică a firii umane cu cea dumnezeiască, în Mântuitorul Iisus Hristos. Fără Maica Domnului și fără încuviințarea de a primi să se zămislească în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, n-ar fi fost posibil ca lumea să se izbăvească și să se îndumnezeiască. De aceea Maica Domnului are un rol esențial în viața și cultul Bisericii noastre, în care i se acordă „supravenerare” sau „supracinstire”, spre deosebire de ceilalți sfinți, cărora le acordăm numai „venerare” sau „cinstire”. Sentimentul de „adorare” este „rezervat” numai lui Dumnezeu.

Ce tipuri de rugăciuni sunt închinate Maicii Domnului?

Dacă analizăm tipurile de rugăciuni pe care le întâlnim în cultul nostru, cu siguranță vom constata că în toate întâlnim rugăciuni adresate Maicii Domnului. Nu există nici o slujbă în Biserica Ortodoxă care să nu conțină cel puțin o rugăciune adresată Maicii Domnului, și acest fapt demonstrează rolul organic pe care ea îl are în viața și cultul Bisericii Ortodoxe.

„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine”

Ce puteți să ne spuneți despre prima rugăciune închinată Maicii Domnului?

Pentru a ști exact care este prima rugăciune adresată ei ar trebui să avem informații exacte despre conținutul cultului creștin din epoca apostolică, așa cum întâlnim în izvoarele liturgice păstrate, care sunt însă mult mai târzii. Pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, aș îndrăzni să cred că o primă rugăciune ar putea fi considerate cuvintele cu care Arhanghelul Gavriil a întâmpinat-o în ziua Buneivestiri: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!” (Luca 1, 28). De altfel, aceste cuvinte au și fost păstrate în cult, fiind parafrazate la fiecare cântare a mărimurilor, în troparele finale, la slujba Utreniei.

Tot în Sfânta Scriptură și tot în Evanghelia după Luca, întâlnim o primă „manifestare publică” a admirației oamenilor pentru cea care L-a născut pe Dumnezeu, atunci când Mântuitorului i-au fost adresate cuvintele: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii la care ai supt”. Și aceste cuvinte sunt, parcă, o rugă adresată ei.

Rugăciunile alcătuite de imnografi au apărut, este adevărat, ca întreg cultul Maicii Domnului, ceva mai târziu, după secolul al V-lea, mai exact după Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431), când s-a combătut erezia nestoriană, care afirma că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu (theotokos), ci numai Născătoare de Hristos sau Născătoare de om (antropothokos). După acest sinod, cultul Maicii Domnului, care fusese până atunci unul cu forme mult mai discrete, s-a dezvoltat rapid, înmulțindu-se, bineînțeles, și rugăciunile adresate ei. După expresia părintelui profesor Ene Braniște, cultul Fecioarei Maria a fost, înainte de veacul al V-lea, „ca o sămânță care a stat prea mult timp în pământ pentru a răsări la lumină”, cunoscând după aceea „o dezvoltare explozivă și mereu crescândă”.

Când a apărut rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”? Ce sunt axioanele și care este legătura lor cu Fecioara Maria?

„Cuvine-se cu adevărat…” este, poate, cea mai cunoscută și cel mai des folosită rugăciune către Maica Domnului. Originea ei este foarte interesantă și învăluită uneori în mister. Se pare că a apărut mai întâi cea de a doua ei parte, care începe de la „Ceea ce ești mai cinstită…”, fiind o creație a cunoscutului melod, Cosma de Maiuma, trăitor în veacul al VIII-lea, fratele vitreg al Sfântului Ioan Damaschin. Cercetătorii spun că, de fapt, Cosma a preluat de la Sfântul Efrem Sirul formula „Mai cinstită decât heruvimii și fără de asemănare decât toate cetele îngerești”, cu care acesta începea imnele sale în cinstea Fecioarei Maria. Chiar dacă este așa, Cosma de Maiuma a reușit să lase Bisericii o scurtă, dar deosebit de frumoasă rugăciune adresată Maicii Domnului și care, așa cum spuneam mai înainte, este foarte des folosită în cult. Se cântă cu mare bucurie la fiecare Utrenie, la cântarea a 8-a a catavasiilor.

În ceea ce privește prima parte, există mărturii că ar fi apărut într-un mod minunat, într-una din chiliile schitului Protaton, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Sfântul Munte Athos. Mai exact, într-o sâmbătă seara, un frate viețuitor în acest schit a găzduit un monah străin în chilia sa, în lipsa starețului, care plecase la privegherea din biserica mănăstirii. În timpul pravilei de noapte, fratele a intonat imnul „Ceea ce ești mai cinstită…”, în momentul cuvenit, însă, după ce a terminat, străinul nu l-a lăsat să continue și a început să cânte din nou imnul, întregit cu prima parte, care începe de la „Cuvine-se cu adevărat…”. La final, a fost rugat de frate să-i lase scrise cuvintele noi, iar acesta i le-a lăsat pe o lespede de piatră, îndemnându-l: „Voi și toți drept-slăvitorii așa să cântați de acum înainte această rugăciune!”, după care s-a făcut nevăzut. Tradiția consemnează că monahul străin nu ar fi fost altul decât Arhanghelul Gavriil, mai ales că, pe lespede, cuvintele nu erau scrise, ci săpate sau încrustate.

După minunata întâmplare, fratele a adus la cunoștința starețului cele întâmplate, în cele din urmă ajungându-se ca axionul să se cânte peste tot cu noua lui formă, întregită, pe care o păstrăm până astăzi.

Am spus axionul și nu am uitat că m-ați întrebat ce sunt axioanele și care este legătura lor cu Maica Domnului. Denumirea de „axion” vine din limba greacă, în care înseamnă „vrednică ești” și se referă la Maica Domnului. Denumirea a fost folosită, prin extensie, pentru toate imnele închinate Maicii Domnului, intonate de credincioși în momentul pomenirii nominale a Sfintei Fecioare Maria, în timpul dumnezeieștii Liturghii, după Sfințirea Darurilor. Axionul cel mai des folosit este „Cuvine-se cu adevărat…”, însă sunt și altele, îndeosebi la praznicele împărătești, fiind preluate din canoanele praznicului, mai exact, irmosul cântării a 9-a.

De ce în fiecare ectenie este și o cerere pentru Maica Domnului?

Este adevărat că în orice ectenie, oricât de mică ar fi, există și o cerere adresată Maicii Domnului. De altfel, etimologic vorbind, „ectenie” înseamnă „rugăciune stăruitoare” și nu ne putem închipui o rugăciune fără să ne gândim și la Maica Domnului. În ectenii, noi o „pomenim” pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „cu toți sfinții”, adică o chemăm alături de ceilalți sfinți ca mijlocitoare pentru noi. Poporul răspunde cererii rostite de preot cu „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”, exprimându-și evlavia față de Maica Domnului și cerându-i mijlocirea, așa cum a făcut la nunta din Cana Galileii și cum face dintotdeauna pentru tot sufletul necăjit și întristat, care are nevoie de ajutor.

Acatistul Buneivestiri, cel mai vechi acatist închinat Fecioarei Maria

Care este istoria Imnului Acatist? Ce alte acatiste închinate Maicii Domnului mai sunt?

În cărțile de rugăciuni există mai multe acatiste închinate Maicii Domnului, însă cel mai vechi este cel al Buneivestiri, care se citește de obicei în cadrul Utreniei din a 5-a sâmbătă a Postului Mare, vineri seara. De aceea se și cheamă acea slujbă „Denia Acatistului”.

Este un imn de laudă adresat Maicii Domnului, compus, cel mai probabil, în prima jumătate a veacului al VII-lea, de patriarhul Serghie al Constantinopolului. Sunt manuscrise care atribuie acatistul Sfântului Roman Melodul, trăitor în veacul al VI-lea. După cum ne informează și sinaxarul din Triod, acest imn ar fi fost cântat pentru prima dată în timp ce Constantinopolul era asediat de armatele persane și avare, în anul 626, pe vremea împăratului Eraclie. Fiind înconjurat atât pe apă, cât și pe uscat, de păgâni, orașul se afla într-o situație critică, fapt pentru care patriarhul a organizat o procesiune, împreună cu tot poporul, pe zidurile cetății, cu icoana Maicii Domnului din Biserica Vlachernelor, veșmântul Sfintei Fecioare și Crucea Răstignirii, cântând acest imn. Cert este că o furtună a distrus flota păgână care asedia orașul, permițând armatei imperiale să învingă și să înlăture pericolul care venea de pe uscat. Victoria a fost pusă pe seama ajutorului Maicii Domnului, care a răspuns rugăciunilor din acatist. E greu însă de crezut că imnul acatist a fost alcătuit atunci. E mult mai probabil că el exista deja, însă folosirea lui a fost „generalizată” cu acest prilej. De altfel, astfel de imne au mai fost alcătuite, de-a lungul timpului, cu prilejuri mai mult sau mai puțin asemănătoare. Au fost păstrate și în cărțile de rugăciuni și sunt folosite cu multă evlavie de credincioși. Z

Prohodul Adormirii Maicii Domnului

Prohodul Maicii Domnului este o imitare a Prohodului Mântuitorului? Când a apărut?

Prohodul Adormirii Maicii Domnului este mai nou cu șapte sute de ani decât cel al Mântuitorului, alcătuit de Theodor Studitul, la începutul veacului al IX-lea. Autorul se pare că este Manuil Corinteanul (din Corint), fost profesor la Școala patriarhală din Constantinopol și mare orator al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, trecut la Domnul în 1530, prieten al Binecredinciosului Voievod Neagoe Basarab. În manuscrisele păstrate de la Manuil poate fi întâlnită și o traducere în grecește a „Învățăturilor” lui Neagoe către fiul său, Teodosie, făcută la cererea domnitorului.

Prima traducere a Prohodului Adormirii Maicii Domnului în limba română a fost făcută de protopsaltul de la Seminarul din Socola, Ioniță Pralea, în 1810, tipărită pentru prima dată la Iași sau la Brașov, în 1820, cu interesantul titlu „schimonosit”: „Urmări pe mormintiri geamnân limbi”.

De atunci au apărut mai multe ediții ale textului tradus de Ioniță Pralea, ultima dintre diortosiri, din câte știu, fiind făcută de părintele profesor Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, care a comparat diferite texte tipărite și manuscrise ale acestui Prohod, păstrând ce era mai bun și ordonând versurile, după modelul Prohodului Domnului, din Utrenia Sâmbetei celei Mari, eliminând și întreruperile de cuvinte.

În ceea ce privește generalizarea sa în cult, Prohodul Maicii Domnului nu este întâlnit peste tot. Mult mai des întâlnit în bisericile rusești, el este folosit în multe din bisericile noastre, îndeosebi în mănăstiri sau în bisericile care poartă hramuri în cinstea Maicii Domnului, fiind cântat în ajunul Adormirii, împreună cu slujba privegherii.

Chiar dacă este o imitație a Prohodului Mântuitorului, cel închinat Maicii Domnului are frumusețea și originalitatea lui. Cei care participă la el se simt mult mai aproape de Maica Domnului. Am întâlnit oameni care, după ce au participat pentru prima dată la o astfel priveghere cu prohod, mărturiseau părerea de rău că până atunci s-au lipsit de o astfel de bucurie duhovnicească. (Interviu publicat în Ziarul Lumina din data de 15 august 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie | FOTO

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, marți, 27 octombrie 2020, Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale. Alături de Preafericirea Sa au slujit PS Timotei Prahoveanul, PS Varlaam Ploieșteanul, PS Ieronim Sinaitul,…