Cel de-al doilea Congres Național „Hristos Împărtășit Copiilor” a început astăzi la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus

Patriarhia Română, împreună cu Organizația World Vision România, organizează începând de astăzi, 1 septembrie, până pe 3 septembrie cel de-al doilea Congres Național „Hristos Împărtășit Copiilor”. La eveniment, care se desfășoară la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, participă peste 30 inspectori eparhiali, facilitatori și responsabili cu coordonarea acestui proiect național de cateheză pentru copii.

Evenimentul marchează un an de la implementarea proiectului într-o nouă formă, conformă hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din cursul anului trecut, de înființare a unor Birouri de Cateheză la nivelul fiecăreia din cele 28 eparhii și numirea unor inspectori responsabili cu activitatea de cateheză.

În cadrul congresului va fi prezentată și o nouă inițiativă a Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată în parteneriat cu Fundația World Vision România. Este vorba despre un proiect realizat cu fonduri structurale europene,intitulat „Alege școala!”, care își propune prevenirea și scăderea abandonului școlar în rândul copiilor defavorizați din mediul rural și urban, precum și promovarea de șanse egale la educație pentru toți copiii.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente