CEDO aprobă simbolurile religioase în instituțiile publice de învățământ din Italia

Crucifixele și celelalte simboluri religioase rămân pe pereții școlilor din Italia. Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezența însemnelor religioase în instituțiile publice de învățământ. Hotărârea a fost publicată astăzi, 18 martie, pe site-ul instituției, după cum ne informează Radio TRINITAS.

„S-a stabilit în mod clar că simpla prezență a simbolurilor religioase ale religiei majoritare în școlile publice nu încalcă dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri și nici nu constituie o îndoctrinare. În același timp Curtea a apreciat că nu se poate lăsa la aprecierea unui număr redus de persoane, care au o părere preconcepută și subiectivă asupra acestei probleme, respectiv o concepție antireligioasă precum are reclamanta în cauză, problema amenajării ambientului școlar care ține de competența autorităților statale”, a spus părintele vicar-administrativ patriarhal, Ionuț Corduneanu, referitor la conținutul hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Decizia CEDO are implicații majore și pentru problemele similare apărute în țara noastră, consideră părintele vicar-administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu.

„Această soluție a Curții Europene a Drepturilor Omului considerăm că tranșează și în România pseudoproblema prezenței icoanelor în școlile publice confirmând că viziunea Bisericii asupra acestei probleme este conformă cu viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa ziși apărători ai Drepturilor Omului în România care militează împotriva orei de religie în școli și prezenței sfintelor icoane sunt dovediți a fi o simplă minoritate agresivă și atee, care nu se bazează pe argumente juridice, ci doar pe invective la adresa Bisericii. Ca urmare această hotărâre este deosebit de importantă pe plan internațional, european, cât și în ceea ce privește situația din România”, a mai spus părintele Ionuț Corduneanu.

Pe 3 noiembrie, 2009, Italia a fost condamnată pentru prezența în școli a crucifixelor catolice.

CEDO considera, atunci, ca aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei și dreptul părinților de a-și crește copiii în religia dorită. Decizia judecătorilor de la Strasbourg a provocat un val de proteste în peninsulă.

Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susținută de o serie de state europene, între care și România.

Comentarii Facebook


Știri recente