Cea de-a patra zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Astăzi, 10 septembrie 2009, este cea de-a patra zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. În cursul serii de ieri, Preafericirea Sa a ajuns la Mănăstirea Durău. Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Astăzi, Preafericirea Sa va sfinți corpul B al Casei Pelerinul din incinta așezământului monahal.

Ieri, 9 septembrie, Preafericirea Sa a sfințit paraclisul Stăreției Mănăstirii Neamț, cu hramurile „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și „Sfântul Benedict de Nurcia”, prilej cu care a ținut și un cuvânt de învățătură. Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre modelul de credință și smerenie al părinților Maicii Domnului.

La evenimentul de la Mănăstirea Neamț au participat, ieri, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, Preasfințitul Părinte Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului.

Vizita canonică a Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Moldova a început luni, 7 septembrie. În seara zilei de marți, 8 septembrie, Preafericirea Sa a sfințit pictura bisericii Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, cu hramurile „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și „Sfântul Vasile cel Mare”. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit crucea patriarhală părintelui Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, și părintelui lect. dr. Mihai Vizitiu, fost cadru didactic la această instituție de învățământ.

De praznicul Nașterii Maicii Domnului, Preafericirea Sa a sfințit și Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” a Schitului „Poiana lui Ioan” a Mănăstirii Sihăstria. Acest așezământ monahal a fost înființat la recomandarea fostului stareț al Mănăstirii Sihăstria, Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru (1897-1990). Locul pentru ridicarea schitului a fost sfințit în anul 1993, în ziua de 31 august, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de Preasfințitul Eftimie, Episcopul Romanului, și de Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, pe atunci arhiereu vicar al acestei eparhii.

Comentarii Facebook


Știri recente