Cea de-a opta editie a Congresului Spiritualitatii Romanesti a debutat astazi la Alba Iulia

Cea de-a opta editie a Congresului Spiritualitatii Romanesti, manifestare la care participa romanii stabiliti in aproape 30 de tari ale lumii, a debutat vineri dupa-amiza la Alba Iulia, oras care gazduieste pentru al treilea an consecutiv aceasta intrunire de suflet a romanilor de pretutindeni. Dupa cuvantul de deschidere care a apartinut senatorului Adrian Paunescu, presedintele Congresului, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia IPS Andrei a oficiat o slujba religioasa si a transmis din partea Prea Fericitului Patriarh Teoctist un cuvant de binecuvantare. Mesajul primului ministru al Romaniei, Adrian Nastase, in care se sublinia preocuparea Guvernului Romaniei fata de soarta romanilor din diaspora a fost prezentat de catre prefectul judetului Alba, Liviu Mugurel Sarbu. Printre cei care au luat cuvantul in plenul Congresului s-au numarat presedintele Academiei romane acad. Eugen Simion, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, acad. Mihai Cimpoi, omul de cultura din Ucraina Vasile Tarateanu. Acesta din urma a declarat ca este nevoie de un consiliu al romanilor de pretutindeni care sa activeze pe langa Guvernul sau Parlamentul Romaniei, precum si de o lege a romanilor de pretutindeni. Tarateanu a mai spus ca este nevoie de elaborarea unei strategii de lunga durata privind relatiile romanilor cu romanii din afara tarii. Congresul va continua sambata cu lucrarile pe sectiuni urmand a fi vernisata si o expozitie de carte romaneasca, prezentata de edituri din tara si strainatate. Nume sonore ale picturii si sculpturii romanesti vor expune in cadrul unei expozitii de arta plastica. Dupa ce in prima parte a zilei de duminica romanii din diaspora vor putea vizita Cetatea de Balta, Manastirea Rameti sau Rosia Montana, dupa-amiaza vor putea asista la Festivalul Dorului, cu participarea unor solisti si formatii din Basarabia, Bucovina, Banatul Sarbesc, Macedonia si Valea Timocului. In ultima zi a lucrarilor, luni, 11 octombrie, vor fi votate Declaratia, Apelul si Rezolutia Congresului urmand a fi ales totodata si un nou comitet director. Initiat de catre Liga Culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni Congresul este organizat cu sprijinul Guvernului Romaniei, departamentul pentru romanii de pretutindeni. (ne informeaza ROMPRES)

Comentarii Facebook


Știri recente