Cea de a III-a întâlnire a Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a participat în seara zilei de 17 noiembrie 2011, la cea de a III-a ședință a Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta care a avut loc la Venezia, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești, a Patriarhiei Ecumenice.

Consiliul Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta este format din toți episcopii ortodocși ale căror eparhii au jurisdicție în Italia și Malta.

La ședința Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta, întrunit sub președenția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ghenadie (Patriarhia Ecumenică), au mai participat Preasfințitul Părinte Episcop Nestor (Paris, Patriarhia Moscovei), Preasfințitul Părinte Episcop Andrei (delegat Patriarhia Serbiei) și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Antonie (Berlin, Patriarhia Bulgariei).

Conform DEPARTAMENTULUI DE INFORMARE ȘI MASS MEDIA AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMNE A ITALIEI, dintre cele evocate cu ocazia acestei ședințe putem aminti:

Importanța mărturiei comune a unității ortodoxe în Italia;

Colaborarea pe plan pastoral, cultural și social între diferitele jurisdicții ortodoxe aflate pe pământul Italiei și Maltei;

Definirea unei poziții unitare cu privire la raporturile cu celelalte comunități creștine prezente în Peninsulă;

Aprobarea Regulamentului Intern al Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta, etc.

La sfârșitul ședinței, s-a decis identificarea unei zile de împreună-slujire anuală, în una dintre bisericile eparhiilor ortodoxe reprezentate în Italia, prin rotație, pentru a manifesta public unitatea euharistică și de credință a Bisericii Ortodoxe, devenită cea de a doua comunitate religioasă din Peninsulă, după cea catolică.

Comentarii Facebook


Știri recente