Ce se păstrează la Putna din vremea lui Ștefan? – Interviu cu părintele Alexie Cojocaru, Muzeograful Mănăstirii Putna

La Mănăstirea Putna orice român calcă cu sfială și respiră cu mândrie patriotică. Poate fiecare se întreabă: nu cumva pe acolo o fi călcat însuși ctitorul-voievod Ștefan cel Mare și Sfânt? Există îndreptățire pentru astfel de atitudine, chiar dacă din consemnările cronicarilor și din cercetările arheologilor reiese că multe dintre construcțiile din incinta Putnei au fost reclădite, nemaifiind în picioare din epoca lui Ștefan decât Turnul Tezaurului. În schimb, s-a reconstruit mult cu elemente din vechile clădiri, iar în muzeul de aici se află multe dintre obiectele dăruite de însuși voievodul acestei vetre monahale. Muzeograful mănăstirii, părintele Alexie Cojocaru, ne-a vorbit despre campaniile de cercetări arheologice întreprinse din 1955 încoace.

S-a făcut o astfel de campanie în anii 1955-1956, când s-a dorit o restaurare a întregului complex arheologic. Și pentru că unul din principiile restaurării este de a conserva în primul rând ceea ce este și a se respecta originalul, pentru ca restauratorii să știe cum arăta incinta mănăstirii, cum arătau clădirile, unde erau ele amplasate, atunci au făcut săpături arheologice. Cele din anii â50 au vizat doar incinta mănăstirii, plus câteva porțiuni din afara ei, nu s-a intervenit însă în interiorul bisericii. S-au scos atunci la iveală diferite vase din material ceramic, care sunt expuse în muzeu la noi. Se știe că materialele ceramice cu inscripții sunt cele mai valoroase, iar aici s-au găsit foarte multe. Unii arheologi consideră chiar că ceramica inscripționată găsită la Putna este cu o valoare mult mai mare chiar decât cea găsită la Suceava. S-au găsit și fragmente de secol XIV, ceea ce arată că și înainte de ridicarea mănăstirii exista aici ceva, greu de spus ce anume, dar aici au existat urme de locuire omenească. Cea mai multă ceramică a fost găsită ca fiind de secol XVI. Interesant este că sunt și nume de monahi incizate pe ceramica respectivă. Apoi s-a găsit și ceramică de secol XVI, XVII, dar ceramică din vremea lui Ștefan cel Mare s-a găsit mai mult fără inscripții. Nu se poate spune că s-a descoperit întreaga cantitate de ceramică existentă aici la Putna, doar s-a făcut o groapă, s-a căutat acolo și asta avem. Nu s-au făcut săpături pe tot perimetrul, căci nu era posibil, iar ca să decopertezi întreaga suprafață a incintei era greu, se poate face și asta, dar nu era scopul, ci a fost acela de a se aduce mărturie despre înfățișarea originală a mănăstirii, cât s-a putut. Foarte interesant este că în 1956 s-a descoperit vechiul zid de incintă, care se afla cu 25 de metri spre interior. S-au descoperit mai multe etape de restaurare a locuințelor de lângă zidul original, ca și a zidului. Au urmat săpăturile arheologice din biserică, între anii 1969 și 1971, care sunt și cele mai faimoase pentru că acolo sunt mormintele.

S-au desfăcut atunci și mormintele?

Unele erau cripte cu boltă, unele erau deja distruse pentru că înhumările practicate au fost realizate succesiv, și s-a întâmplat ca o criptă de secol XVIII să distrugă o criptă de secol XV, dar nu atât încât să nu rămână nici o umbră.

După aceea s-a ajuns și la mormântul Sfântului Ștefan, s-a încercat desfacerea lui, dar nu s-a primit aprobare de la București. În urma acestor cercetări s-a ajuns la niște întrebări la care nu a putut răspunde istoria scrisă. O întrebare ar fi: actuala biserică a fost construită integral de Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija în secolul al XVII-lea? Pentru că, în conformitate cu documentele, se știa că Vasile Lupu ar fi reconstruit biserica, dar nu se știa dacă din temelie sau doar de la ferestre în sus. Cercetările arheologice au arătat că elevația clădirii este nouă și pornește din temelie până sus. A fost o refacere integrală a bisericii.

S-a încercat să se răspundă la întrebarea: de ce a fost nevoie de demolarea bisericii? Arheologii încearcă un răspuns, nu pot fi siguri că chiar așa a fost. Din cercetările lor au observat că fundațiile bisericii originale au fost întărite cu un șanț la exterior în secolul al XVII-lea, și acesta, cred ei, pentru că fundația ar fi cedat. Pe de altă parte, au luat niște probe din săpăturile făcute în sol până la nivelul depunerilor geologice și au constatat că solul este destul de fragil și instabil, pământul din zona aceasta dintre dealuri nu este bine tasat, iar la un cutremur straturile glisează. Din cauza aceasta, din vremea lui Ștefan cel Mare nu mai este în picioare decât Turnul Tezaurului, aici, în incinta Putnei, iar celelalte au fost distruse în timp. Firește, s-a refăcut planul inițial al bisericii, actuala biserică este cam cu 2 m mai lată spre sud decât cea inițială. La reconstruirea realizată în secolul XVII-lea a fost o problemă foarte greu de rezolvat: pe de o parte trebuia să se ridice biserica, iar pe de altă parte trebuia să se păstreze și vechea fundație.

Aceasta pentru că acolo erau mormintele, iar biserica trebuia păstrată în continuare drept necropolă domnească, așa cum fusese proiectată. Constructorii de atunci au găsit un sistem foarte interesant de fundare: de jur împrejurul fundației, pentru a întări pământul, au bătut câte 6-8 pari de grosimi între 12 și 16 cm de lemn, cam la 1-1,5 metri în pământ, au turnat fundația, iar pe alocuri au prins și fundația veche. După aceea s-a ridicat zidul.

Dacă biserica a fost dărâmată la un moment dat, din câte înțeleg, ce s-a întâmplat cu mormintele?

Ele s-au păstrat, pentru că avem motive să credem că înaintașii au pornit reconstruirea bisericii imediat după avarierea celei vechi. Inscripția zice că biserica actuală s-a început în vremea lui Gheorghe Ștefan și s-a terminat în vremea lui Eustratie Dabija. Corelând datele cu cronicile istorice, constatăm că biserica de fapt a fost începută în vremea lui Vasile Lupu la 1653 și s-a terminat în 1662, deci a durat 9 ani. Este posibil ca în această perioadă biserica să nu fi fost acoperită, dar măsuri de precauție trebuie că au fost luate pentru că de atunci până acum mormintele din biserică nu au fost deschise decât de vreo trei ori, și de fiecare dată au fost găsite la locul lor și cu tot inventarul în regulă. Cunoaștem acest lucru pentru că o comisie austriacă a fost aici în 1856 și a deschis mormintele, lăsând un proces-verbal despre tot ce s-a găsit acolo, cu o descriere amănunțită, din care reiese că mormintele fuseseră protejate.

Au mai fost și alte campanii de cercetări arheologice?

A urmat o altă campanie de cercetări între 1980 și 1982. Atunci se dorea refacerea casei domnești. Ștefan cel Mare avea aici la Putna o reședință construită de el și trebuia, ca și în cazul anterior, să se facă săpături arheologice pentru a se afla precis cum și unde era acea casă. Prin acele săpături s-au găsit vechile fundații ale casei domnești, erau destul de distruse pentru că, după ce casa domnească a fost demolată în secolul al XIX-lea, peste ea s-a ridicat o clădire, lungă, pe întreaga lățime a incintei, iar fundația acesteia a distrus aproape toate urmele fundației vechi. S-a reușit însă să se aprecieze vechiul plan al casei domnești. Firește, s-au găsit și vestigii arheologice atunci, în special urme de ancadramente de uși, portaluri, urme de boltă, ceea ce arată despre casa domnească originală că era o construcție impunătoare. Atunci când s-a refăcut actuala casă domnească, s-a dorit ca această nouă construcție să aibă o sală boltită, în spiritul celei vechi.

În timpul acelor săpături, în special în 1970, s-au descoperit și bucăți de frescă în latura estică, în afara incintei, într-o groapă în care cei din secolul al XVII-lea au recuperat o parte din fresca originală. Sigur, fragmentele sunt mici, de câțiva centimetri, dar aceasta arată grija lor pentru ceea ce reprezintă sfințenie. Se află în muzeul nostru acele fragmente. Pe de altă parte, în biserică, când s-au făcut acele săpături în 1970, au decopertat și tencuiala pereților să se vadă dacă zidurile au continuitate și au găsit că unele bucăți de piatră aveau urme de frescă. Deci au refolosit material din prima biserică în actuala biserică. Și în zona pridvorului sunt niște pietre cu găuri în ele, sunt găurile date de meșterii din secolul al XV-lea pentru a fi prinse cu niște cârlige și urcate pe grindă, ceea ce este specific epocii lui Ștefan cel Mare. Iată deci o mărturie despre reconstrucția bisericii Mănăstirii Putna cu pietrele din vechea biserică.

Oseminte s-au descoperit în vremea acestor săpături?

Pe locul actualei case domnești au fost găsite oseminte într-un strat de pământ anterior primei mănăstiri, aceea ridicată de Ștefan cel Mare. Osemintele acestea au fost găsite sub stratul de secol XV. Noi știm că Ștefan cel Mare, când a construit Putna, a defrișat locul pentru că aici era pădure. Săpăturile arheologice au descoperit sub întreaga incintă un strat gros de arsură provenind de la o incendiere. Practic, aici era o pădure, iar Ștefan a defrișat-o prin ardere și a nivelat terenul pentru a construi. Osemintele acelea erau sub acel strat de arsură. Ceea ce înseamnă că aici fusese o așezare, despre care arheologii spun că ar fi datând din anii 1300-1400. Tradiția, firește, păstrează această amintire a unei vechi sihăstrii monahale.

În unele muzee se practică expunerea unor replici ale obiectelor. În muzeul Mănăstirii Putna aveți doar originalele?

Suntem împotriva replicilor, chiar dacă adeseori s-a pus problema realizării de replici pentru a se proteja obiectele originale din muzeu. Da, firește, ar fi mai bine să le luăm din muzeu, să le ferim de fluctuații de lumină și umiditate, să le păstrăm în depozit unde ar fi condiții mult mai bune, dar replica creează o discontinuitate între cel care le privește și trecut. Dar chiar dacă o replică este foarte fidelă originalului, nu mai are aceeași valoare. E ca atunci când te întâlnești cu sosia unui personaj celebru, nu cu personajul. S-a încercat și s-a reușit să se păstreze obiectele noastre în condiții optime, lumina este filtrată, nu puternică, exact cât pot suporta obiectele.

Fiind muzeograful mănăstirii, cu ce sentiment trăiți printre obiectele acestea foarte vechi, unele din vremea lui Ștefan cel Mare, pe care le aveți aici, în muzeu?

Toate odoarele acestea împreună sunt un corp, ele fac imaginea pe care ne-o oferă trecutul și e important să știi că înaintea ta au fost niște oameni care au avut aceeași credință cu tine, că au fost în aceeași biserică. Autenticitatea Bisericii constă și în aceasta că sfinții la care ne închinăm și cultul sunt aceleași cu ale creștinilor de acum 500 de ani. Toate acestea îți dau o siguranță, te așază în realitate, nu este nevoie să inventezi un trecut, pentru că îl ai. Este nevoie de această odihnă sufletească pentru a construi ceva bun.

O părticică din bunul-gust al epocii ștefaniene

Muzeul Mănăstirii Putna este fascinant, merită să-i vedeți vechile odoare păstrate cu grijă de sute de ani și prin care noi, cei de azi, putem să întrezărim o parte din dragostea de biserică și neam a domnitorului sfânt, dar și bunul-gust care domina pe atunci lumea. Printre cele mai valoroase obiecte aflate în muzeul Mănăstirii Putna se află Tetraevangheliarul de la Humor (1473), o cruce cu trei brațe (datată 1503, cea mai veche de pe teritoriul României), sculptată în lemn, și o cădelniță, confecționată din argint aurit, dăruită mitropolitului Teoctist în semn de mulțumire după ce înaltul ierarh l-a uns domn pe Ștefan cel Mare. De asemenea, aici se poate admira celebrul Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop, care este o broderie de o mare valoare, datând de la 1477, lucrată cu fir de aur, argint și mătase colorată pe un fond de atlaz roșu.

Din epoca lui Ștefan cel Mare se mai află în patrimoniul Putnei și cădelnița de la 1470, dăruită de el însuși mănăstirii, o ferecătură din 1487 a Evangheliarului de la Humor, cu un portret al domnitorului, o ferecătură din 1488 a craniului Sfântului Ghenadie, precum și o minunată ripidă aurită, dăruită tot de domnitor, în 1497.

(Interviu publicat în „Ziarul Lumina de Duminică”, Ediția din data de 27 noiembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente