Cazare gratuită pentru pelerinii veniți la hramul Cuvioasei Parascheva

Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în parteneriat cu Protopopiatele Iași I și II, vin în sprijinul pelerinilor de hramul Cuvioasei Parascheva. Pelerinii care vor veni la Iași în aceste zile și vor dori să se cazeze trebuie să meargă mai întâi la Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” din curtea Mitropoliei, iar mai apoi vor fi direcționați către parohiile ieșene. Mai mult decât atât, pe lângă oferirea unui loc de cazare, pelerinii pot primi și o masă pe zi. Parohiile din cele două protopopiate din Iași au trimis tabele cu familiile sau bisericile care pot să-i cazeze pe pelerini de hramul Cuvioasei Parascheva. „Noi am trimis un tabel cu adresele oamenilor care oferă cazare. Centrul de Pelerinaj le centralizează și îi trimit pe oameni la adresele respective. Ca în fiecare an, oamenii vor fi îndrumați de acolo de voluntari, după care vor fi cazați”, a declarat părintele Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iași I.

În Protopopiatul Iași I, cinci parohii îi vor primi pe pelerinii care vor să fie cazați de hramul Sfintei Parascheva: parohia „Sfânta Treime” – Canta, parohiile „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun, parohiile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Galata.

Parohiile din Protopopiatul Iași II care îi vor caza pe pelerini sunt: „Sfinții Voievozi” – Roșca de pe strada Eternității, „Sfântul Vasile” din Tătărași, „Sfântul Ioan cel Nou” – Nicoriță, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Moara de Vânt, „Sfântul Lazăr”, „Sfântul Andrei”, „Sfânta Mahramă a Mântuitorului” din cartierul Cantemir, „Pogorârea Duhului Sfânt” – Bucium, „Sfântul Nicolae” – Ciurchi.

(Sursa: Ziarul Lumina Nr. 236/ 10 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente