Cateheze pentru creștinii adulți la Parohia Troianu, din Râmnicu Vâlcea

La Parohia Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea au început în această lună, pe lângă activitățile de catehizare cu copiii și tinerii din parohie, și activități de catehizare a adulților și a persoanelor vârstnice. Aceste activități se desfășoară în fiecare săptămână, vinerea după-amiază, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.

Cei doi preoți ai parohiei, Părintele Mihael Florin Popa – parohul bisericii și Părintele Mihail Pretorian – coordonator al activităților catehetice în parohie din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, le prezintă enoriașilor și dialoghează cu aceștia pe teme legate de viața moral pastorală și socială a parohiei, despre rânduielile liturgice săvârșite în cadrul bisericii și la casele enoriașilor, precum și diverse teme legate de spiritualitatea și ortodoxia românească.

Săptămâna aceasta, la finalul Postului Adormirii Maicii Domnului, Părintele Mihail Pretorian le-a vorbit credincioșilor despre Taina Sfintei Spovedanii, importanța ei în viața credincioșilor și modul în care trebuie săvârșită. Apoi le-a vorbit despre sfinții români, în special despre Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul), a cărui prăznuire s-a făcut în această lună, și le-a prezentat imagini cu moaștele sfântului ce se află la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din Țara Sfântă, după cum ne informează arhiram.ro.

La finalul fiecărei întâlniri de vineri credincioșii și preoții Parohiei Troianu din Râmnicu Vâlcea pregătesc pricesnele ce urmează a fi cântate la strană la finalul Sfintei Liturghii din duminica ce urmează.

Comentarii Facebook


Știri recente