Eparhii

Pentru predarea religiei se solicită binecuvântarea

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă care doresc să predea disciplina religie în instituțiile de învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul școlar 2013-2014 pot depune dosarele pentru obținerea înaltei binecuvântări până pe data de 15…

Taina Crucii

Sfântul Grigorie Palama, în omilia sa la duminica a treia din Post, ne prezintă felul în care taina Crucii a fost prezentă și lucrătoare în cei de dinainte de Întruparea Mântuitorului și cum lucrează și…

Îndemn la post al Sf. Grigorie Palama

Postul cel Mare, cale a virtuților și a năzuinței spre desăvârșire, reprezintă pentru Sfântul Grigorie Palama o perioadă privilegiată în lupta pentru despătimire și unirea cu Dumnezeu. Trăirea în Hristos, descoperirea Dumnezeului Celui în Treime,…

„Umplutu-ne-am de viața Ta cea nesfârșită”

În această sâmbătă, a doua din Postul Mare, nu se mai săvârșește vreo pomenire deosebită, precum am avut în prima sâmbătă, cea a Sfântului Teodor. Ca și în sâmbetele următoare, cu excepția celei de-a cincea,…

Sfântul Ioan Rusul în Catedrala din Urziceni

Pentru al cincilea an consecutiv, în Postul Mare, credincioșii din Protopopiatul Urziceni se întâlnesc tainic cu sfinții lui Dumnezeu. Joia trecută, cu binecuvântarea Episcopului Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Vincențiu, și a Episcopului Giurgiului, Preasfințitul Ambrozie,…

Sfântul Grigorie Palama și textul Sfintei Scripturi

Tradiția hermeneutică patristică oferă bazele apropierii de textele biblice și ale interpretării acestora într-o manieră vie, existențială. Teologia și teoptia, deși aparent sunt termeni fără o prea mare legătură cu hermeneutica, sunt adesea chei esențiale…

Rugăciune și despătimire

Ca orice monah, dar și ca păstor de suflete, Sfântul Grigorie Palama vorbește des despre rugăciune și despre nevoințele despătimirii. Curățirea de gândurile pătimașe și de creațiile nesfârșit de complicate ale imaginației, care împiedică rugăciunea,…