Peste o mie de credincioși au participat astăzi, 30 august, la sărbătoarea hramului Catedralei „Sfântul Alexandru” din orașul Sulina, informează Radio TRINITAS. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Locuitorii orașului Sulina au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Alexandru. „În cadrul Sfintei Liturghii s-a făcut și pomenirea ctitorilor acestei biserici, adevărată catedrală” după cum a numit-o Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, ” a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1910, în prezența familie regale de atunci și a Episcopului Dunării de Jos, Nifon Niculescu. La această catedrală s-a lucrat vreme de aproximativ 70 de ani fiind sfințită în anul 1982 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Antim Nica”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, chiriarhul locului dimpreună cu credincioșii au participat la sfințirea unei troițe, ridicată, recent, chiar la poalele Farului din Sulina, această troiță fiind „un semn al binecuvântării lui Dumnezeu pentru neamul nostru românesc”, după cum a spus Preasfinția Sa. La sfințirea troiței au participat aproximativ 300 de credincioși.