În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei a avut loc, astăzi, 30 noiembrie 2012, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un moment festiv dedicat împlinirii a cinci ani de la sfințirea locului Catedralei Mântuirii Neamului.
Momentul festiv a debutat cu vernisarea expoziției de fotografii Catedrala Mântuirii Neamului – Sala Europa Christiana. De asemenea, a fost prezentat și filmul Catedrala Mântuirii Neamului – Basilica Sfântului Apostol Andrei, realizat de Televiziunea TRINITAS. Filmul surprinde toate etapele construirii Catedralei Mântuirii Neamului de la sfințirea locului și până în prezent.
În continuare, a avut loc lansarea volumului Catedrala Mântuirii Neamului – începutul împlinirilor, a cărui prezentare a fost făcută de Dl. Constantin Noica, autorul volumului.
„Avem mulțumirea că de Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului să fi ajuns aproape de cota 0, la infrastructură. Este un pas deosebit pentru că a fost vorba de un volum de peste 160.000 metru cubi de lucrări, săpături, betoane etc. Această lucrare a fost făcută într-un timp destul de scurt. A început în decembrie anul trecut și este aproape finalizată acum”, a spus Ing. Nicolae Noica după cum ne informează TRINITAS TV.
Lucrarea prezintă, pe lângă etapele construirii desfășurate până acum, și munca tuturor celor implicați în proiect.
„Am ținut în mod special, având în vedere că este o lucrare publică aparte, să o prezentăm într-o carte pentru ca să rămână în amintirea celor care ne vor urma și în primul rând să fie învățătură că se poate lucra bine și serios atunci când vrem. Este un exemplu ca la o astfel de lucrare publică să se respecte acele elemente ale triunghiului calității: respectarea exigențelor tehnice, încadrarea în timp și în costurile prevăzute. Aș mai vrea să adaug că o astfel de lucrare este unicat în țara noastră și este motivul principal pentru care am prezentat-o în această carte”, a mai spus Ing. Nicolae Noica.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de binecuvântare : „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toată lucrarea săvârșită până acum și celor prin care Dumnezeu a lucrat la toate nivelurile. Mă gândesc în primul rând la cei care au întocmit proiectul, cei care execută lucrarea și la toți ierarhii, preoții și credincioșii Bisericii noastre care în fiecare lună trimit la Patriarhie câte un bănuț pe bază de chitanță. Totodată, mulțumim autorităților centrale și guvernelor Boc și Ponta care au ajutat potrivit bugetului, dar și unora dintre primăriile Capitalei. Cea mai recentă donație a unei primării a fost făcută aseară de către primăria Sectorului 5, unde se construiește Catedrala”.