Slujbele liturgice prilejuite de sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos vor fi oficiate la Arad, in Catedrala episcopala. Desi locasul de cult nu este finalizat, totusi masura vine in sprijinul credinciosilor oferindu-le un spatiu propice pentru rugaciune. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la PS Timotei, episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului: ‘Vrem sa facem slujbe, nu numai la paraclisul noii Catedrale, ci si in partea destinata bisericii, pe care inca nu am putut-o randui pentru sfintire prin prezenta membrilor Sf. Sinod si autoritatilor, dar incercam acum, de Craciun, sa nu stea lumea pe afara, ci sa poata fi acoperita de spatiul acesta mare cum am reusit sa facem cu ajutorul lui Dumnezeu si in numele Sf. Treimi’.
Pictura lui Gheorghe Tattarescu din Catedrala Mitropolitană din Iași va fi restaurată
Arhiepiscopia Iașilor a anunțat demararea unui proiect de restaurare și conservare a picturii Catedralei Mitropolitane, realizată de Gheorghe Tattarescu la sfârșitul secolului al 19-lea. Proiectul, realizat în parteneriat cu Fundația de Promovare și Valorizarea Identității…
Hram la Parohia Brâncuși: Sfântul Ioan Rusul ne arată că tinerețea poate fi prilej de sfințenie
Parohia Brâncuși, din sectorul 6 al Capitalei, și-a sărbătorit vineri ocrotitorul, pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Pr. paroh Costel Burlacu a vorbit despre exemplul de sfințenie oferit de…
Volum despre viața Cuvioasei Teofana Basarab, lansat la Galați
La câteva zile după proclamarea canonizării Cuvioasei Teofana Basarab, preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda a prezentat la Galați rezultatul cercetărilor sale de mai mulți ani privind biografia acestei sfinte. Volumul său, „Viaţa Cuvioasei Teofana Basarab” a apărut…
Episcopul Europei de Nord îi îndeamnă pe românii din Scandinavia să doneze pentru mozaicul de la Catedrala Națională
Preasfințitul Părinte Macarie a făcut vineri un apel către românii din Scandinavia să doneze pentru mozaicul de la Catedrala Națională. În următoarele trei duminici, vor fi organizate colecte în toate comunitățile parohiale din Episcopia Europei…
Corul Evia al Parohiei Brâncuși, alături de Arhidiaconul Mihail Bucă și fiica sa, Irene: Concert caritabil
Corul Evia al Parohiei Brâncuși din Capitală este alături de Arhidiaconul Mihail Bucă și de fiica sa Irene, diagnosticată recent cu leucemie acută mieloblastică. Corul va susține un concert caritabil, intitulat „Alături de Irene”, luni,…