Catedrala Arhiepiscopală din Buzău și-a sărbătorit cel de-al doilea hram

Catedrala Arhiepiscopală din Buzău și-a sărbătorit astăzi, 30 ianuarie, cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. La final, Înaltpreasfinția Sa, a săvârșit un parastas pentru profesorii și elevii Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul”, trecuți la Domnul.

După Sfânta Liturghie, la Seminar, s-a desfășurat un program de cântece religioase și de poezie susținut de corul „Credo in Deo” al Seminarului, și de elevi ai școlii. În cadrul manifestării, părintele Diac. Marius Băjenaru a susținut un referat cu tema „Învățătura Sfinților Trei Ierarhi despre Preoție”.

La evenimentele de la Seminarul buzoian au participat preoți și diaconi, autorități locale, conducerea Inspectoratului Școlar Județean din Buzău, cadre didactice și elevi.

Comentarii Facebook


Știri recente