Catavasiile Crăciunului

Slujba sărbătorii Nașterii Domnului cuprinde fragmente biblice și cântări care transmit adevărul istorico-biblic al acestui unic și dumnezeiesc eveniment, teologia întrupării și nașterii suprafirești a Mântuitorului, precum și bucuria pe care trebuie să o simtă oamenii și întreaga făptură cu acest prilej. În această privință, se poate vorbi de o coslujire prin cântare a făpturii văzute cu cea nevăzută, menită să reliefeze participarea întregii lumi la sărbătoarea care se apropie.

Catavasiile Crăciunului, alcătuite de Sfântul cuvios Cosma Melodul, ne introduc în atmosfera de bucurie și exaltare specifică acestei sărbători a înnoirii firii noastre. Prima catavasie, alcătuită din cuvintele rostite de Sfântul Grigorie Teologul la sărbătoarea Nașterii Domnului, ne cheamă, prin glasul Bisericii, să preaslăvim pe Hristos, punându-ne înainte imaginea covârșitoare a venirii Împăratului cerului și al pământului, Căruia se cuvine să I se închine întrega creație:

„Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul, și cu veselie lăudați-L popoare că S-a preaslăvit”.

Textul de mai sus reliefează atotprezența și maiestatea Fiului lui Dumnezeu, Care, deși Se naște pe pământ, unindu-Se cu noi prin umanitatea luată din Pururea Fecioara Maria, rămâne în cer unit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Făcându-Se Om asemenea nouă, dar fiind în același timp Dumnezeu, El ne-a dăruit harul care ne îndumnezeiește pe toți. De aceea S-a făcut Fiul lui Dumnezeu Om, pentru ca omul să se îndumnezeiască, adică să devină Dumnezeu prin har.

Mântuitorul Hristos coboară din cer pe pământ ca să ne împace cu Dumnezeu Tatăl și să ne tragă la Sine, pentru a fi uniți pe deplin și în veșnicie cu Preasfânta Treime.

A treia catavasie ne înfățișează modul celor două nașteri ale Fiului lui Dumnezeu: fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, iar mai pe urmă (în timp s.n.) din Fecioară întrupat fără sămânță, adică de la Duhul Sfânt, așa cum îi descoperă arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, prin cuvintele: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea, și Pruncul ce se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema (Luca I, 35).”

Hristos Domnul – împlinirea profețiilor și a prefigurărilor vechi-testamentare

Vechiul Testament este bogat în profeții și evenimente în care personajele au o încărcătură tipologică, prefigurând nașterea trupească suprafirească a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și multe alte aspecte legate de lucrarea Sa mântuitoare. A patra catavasie Îl denumește pe Mântuitorul toiag din rădăcina lui Iesei și floare dintr-însul, fiindcă El este înfățișat ca urmaș al împăratului și profetului David, fiul lui Iesei Betleemitul.

Domnul Hristos S-a născut în Betleem, potrivit profeției (Miheia V, 1), cetate din care era și David. Astfel, Dumnezeu îi încredințează lui Hristos tronul lui David, strămoșul Său după trup, după cum aflăm din Sfânta Evanghelie după Luca: „Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția lui nu va avea sfârșit (Luca I, 32-33).”

Acest text biblic ne descoperă faptul că Hristos Se va naște, pe linie genealogică din neamul și din casa lui David, fiul lui Iesei, din care face parte și Fecioara Maria, iar tronul și sceptrul lui David sunt o prefigurare a regalității veșnice a Mântuitorului Hristos, urmașul său.

Metafora muntele cel cu umbra deasă ne aduce aminte de muntele Sinai în care, urcând Moise pentru a primi de la Dumnezeu Legea, a văzut umbra deasă sau spatele lui Dumnezeu care preînchipuia umanitatea Mântuitorului luată din Fecioara Maria.

Născătoarea de Dumnezeu rămâne în veci Pururea Fecioară

Catavasiile a VI-a și a VIII-a subliniază adevărul pururea-fecioriei Maicii Domnului, prin două secvențe vechi-testamentare cu valoare tipologică. Cea dintâi ni-l înfățișează pe profetul Iona, care, fiind înghițit de un pește uriaș, în pântecele căruia a stat trei zile, a fost scos afară nevătămat. Imnograful, prin insuflarea Duhului Sfânt, observă acest paralelism dintre întâmplarea petrecută cu profetul Iona și nașterea lui Hristos din pântecele Fecioarei, zicând: Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălășluindu-Se și trup luând, a ieșit lăsând-o nestricată… Textul acesta subliniază faptul că nașterea după trup a lui Hristos S-a făcut păzind pecețile fecioriei Maicii Sale.

Cealaltă catavasie evocă episodul celor trei tineri evrei luați ostateci în Babilon, Anania, Azaria și Misail, care au fost aruncați în cuptorul de foc și au înălțat cântare de slavă lui Dumnezeu, nefiind vătămați în vreun fel de dogoarea focului. Și de data aceasta melodul vede în episodul tinerilor o prefigurare a nașterii suprafirești a lui Hristos, în timpul căreia Maica Sa a rămas nevătămată: Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat.

Așadar, după cum cei trei tineri au fost ocrotiți de Dumnezeul Cel Viu și Unul pe care ei L-au mărturisit și L-au lăudat, tot astfel și pântecele Fecioarei a fost ocrotit de focul Dumnezeirii, Fiul Său păzindu-o nevătămată.

Hristos Se face Învățătorul și Călăuzitorul nostru

Textul celei de-a V-a catavasii ne descoperă misiunea lui Hristos de călăuzitor al nostru spre lumina cunoștinței de Dumnezeu; El este Îngerul sfatului celui mare al lui Dumnezeu, aceste cuvinte făcând aluzie la textul profetului Isaia IX, 5, care-L numește pe Domnul Hristos: „… Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.” De altfel, Mântuitorul avea să afirme despre Sine Însuși: „Eu sunt lumina lumii.” (Ioan VIII, 12). Expresia lumina cunoștinței poate fi întâlnită și în troparul sărbătorii Crăciunului; această lumină a vieții ne-a fost dăruită nouă de Dumnezeu Tatăl odată cu nașterea după trup a Fiului Său, lumină care risipește întunericul necunoștinței, al stricăciunii și al morții.

Ultima catavasie, ca o încununare a canonului sărbătorii, vine să sublinieze centralitatea lui Hristos, pentru care peștera devine cer, Fecioara, scaun de heruvimi, iar ieslea, loc de sălășluire. Taina întrupării și nașterii după trup a Domnului este minunată, adică necuprinsă de mintea mărginită, este neobișnuită, adică nemaiîntâlnită și improprie lumii văzute, înțeleasă ca realitate finită, totuși posibilă datorită dumnezeieștii Sale smerenii sau pogorământului dumnezeiesc. De aceea, în mod paradoxal, spațiul mărginit devine purtător în sine al Celui nemărginit, iar Fecioara Maria Îl cuprinde în pântece pe Cel Care ține în mâinile Sale întreaga făptură.

Dacă ar fi să concluzionăm, am putea spune că textele catavasiilor cuprind în mod concentrat adevărul prezenței și unirii celor două firi, dumnezeiască și omenească, în Persoana Mântuitorului, precum și faptul că unele evenimente și profeții ale Vechiului Testament au prevestit întruparea și nașterea Sa trupească nestricată.

Cu alte cuvinte, Hristos este sensul și împlinirea Vechiului Așezământ, iar Fecioara Maria reprezintă scara cerească ce a unit cerul cu pământul, pe care Fiul Său a coborât, luând trup omenesc, pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu după har.

(Articol realizat de Pr. lect. dr. Zaharia Matei și publicat în Ediția din 22 decembrie 2012 a „Ziarului Lumina”)

Comentarii Facebook


Știri recente