Căsătoria și unitatea dintre soți

Dumnezeu nu a creat omul pentru a fi singur, deoarece nici Dumnezeu nu este o singură Persoană, ci Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Adam a primit ‘ajutor potrivit pentru el’ (Fac. 2, 18), pe Eva, și a zis că ‘va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup’ (Fac. 2, 24). Așadar, legătura dintre bărbat și femeie este naturală și se sfințește printr-un act cu dimensiune mistică – nunta.

Nunta este Taina prin care bărbatul și femeia devin omul deplin, două jumătăți care ‘numai împreună alcătuiesc umanitatea completă’ (Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 187).

Căsătoria creștină are câteva caracteristici: monogamia, sfințenia trupului, deoarece acesta este templu al Duhului Sfânt (‘Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri’ – I Cor. 6, 18-19), consacrarea reciprocă (‘Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios’ – I Cor. 7, 14) și nașterea de prunci (‘Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie’ – I Tim. 2, 15) (Bria, Pr. Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 96).

Iubirea ca bază a căsătoriei

Părintele Dumitru Stăniloae arată că fiecare devine întreg în unitatea cu celălalt și că unitatea dintre soți este indisolubilă, pentru că nu este doar o unitate organică, ci o unitate prin iubire. Iubirea nu se naște între două suflete care sună la fel, ci între două suflete care sună armonic. Ea are loc între două existențe ce se completează nu numai pe plan trupesc, ci și pe plan spiritual. La începutul căsătoriei, iubirea dintre cei doi reunește atracția trupească și cea spirituală, oglindește prețuirea tainei celuilalt și respectul celuilalt ca persoană și jertfirea pentru el. Cu timpul, aspectul spiritual al iubirii devine din ce în ce mai important și fiecare dintre cei doi soți primește din partea celuilalt tot mai multe semne de atenție, de înțelegere, de jertfire, ceea ce îl face să-l iubească și să-l prețuiască tot mai mult. Astfel, părintele Stăniloae subliniază că, odată cu trecerea timpului, actele de iubire trupească sunt impregnate de tot mai multă spiritualitate și familiaritate. Atunci când această iubire stă la baza unei relații bineplăcute lui Dumnezeu, celălalt nu poate fi perceput doar ca un mijloc de satisfacere a poftei trupești, ci trupul său devine ‘un transparent al spiritualității lui’ și ‘fiecare devine pentru celălalt o taină tot mai cunoscută și tot mai indefinibilă în același timp’. Această taină a fiecăruia se realizează numai prin celălalt și pentru celălalt. Astfel, căsătoria devine ‘o adevărată taină vie a dualității’ (Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă…, pp. 192-193).

Sensul duhovnicesc al căsătoriei

Căsătoria are aceeași finalitate ca și călugăria – îndumnezeirea. Căsătoria, trăită creștinește, este o șansă de îndumnezeire cu nimic mai prejos față de alte căi. În versetul ‘Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi’ (I Cor. 7, 28), Sfântul Apostol Pavel arată greutățile care vin odată cu nunta: ‘durerile nașterii, creșterea copiilor, grijile, slăbiciunile, morțile neprevăzute, dușmăniile, întărâtările, robia prin mii de păreri, vinovăția față de răutățile altora, a primi mii de întristări într-un singur suflet’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale: omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de pr. Marcel Hancheș, Editura ‘Oastea Domnului’, Sibiu, 2006, p. 41). La finalul unei vieți bineplăcute lui Dumnezeu, înfruntând toate acestea, se află plată multă în cer. Faptul că atât căsătoria, cât și călugăria sunt căi de îndumnezeire se vede foarte bine în momentul Schimbării la Față, când alături de Iisus apar în slavă Ilie și Moise, adică atât un reprezentant al celor căsătoriți (Moise), cât și unul al monahilor (Ilie).

Scopul nunții este în primul rând mântuirea celor doi prin ajutor reciproc, naștere de fii și ferire de desfrâu. Sfântul Apostol Pavel arată căsătoria ca fiind necesară ca pază contra desfrâului, ‘leac ucigător pentru desfrânare’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale…, p. 9), întrucât fecioria nu poate fi ținută de oricine: ‘Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său’ (I Cor. 7, 1 – 2) și ‘Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă’ (I Cor. 7, 7-9). Sfântul Apostol Pavel nu disprețuiește unirea trupească dintre bărbat și femeie și nu condamnă căsătoria, chiar dacă în aceste versete recomandă fecioria.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că ‘dacă tu cauți ceea ce e bine și ceea ce este în vârf de tot, mai bine este nicidecum să te însoțești cu femeie. Iar de cauți ceea ce e sigur și de ajutor neputinței tale, însoțește-te prin nuntă’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, traducere de pr. Marcel Hancheș Editura ‘Învierea’, Arhiepiscopia Timișoarei, 2008, p. 61). Același sfânt oglindește și cele trei cauze pentru care ‘fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său’, și anume pentru ca cei doi să dobândească întreaga înțelepciune, pentru a deveni părinți și ca să nu desfrâneze, iar dintre acestea mai mare este întreaga înțelepciune. Mulți s-au împărtășit de nuntă, însă nu toți au devenit părinți, iar acest lucru nu i-a împiedicat să se mântuiască. La început, întrucât nu exista perspectiva învierii, se considera că cei care mureau piereau cu totul și doar copiii erau chipuri însuflețite ale celor morți. Prin Hristos a venit și învierea, așadar acum scopul principal al nunții nu este nașterea de copii, ci mântuirea.

Înțelegerea dimensiunii profunde a căsătoriei este esențială, deoarece dacă aceasta nu este trăită bine, devine o povară de nesuportat. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că unitatea dintre soți este esența căsătoriei și că dezbinarea dintre ei face ca acea familie să fie ca o corabie bătută de furtuni și fără cârmaci. ‘După cum femeia poate fi de ajutor, așa se poate face adesea și potrivnică sfătuitoare. Așadar, după cum liman poate fi nunta, tot așa și scufundare, nu prin firea ei, ci din pricina voii libere a celor ce rău o trăiesc’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale…, pp. 29-30).

(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 18 octombrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente