Capela din incinta ISU Iași a fost sfințită

În cadrul unei ceremonii religioase oficiate de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, joi, 13 septembrie 2012, a fost sfințită capela de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Joi, 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Mihail Grigore Sturdza’ din Iași a sărbătorit Ziua Pompierilor din România și împlinirea a 164 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. În cadrul manifestărilor, a avut loc și slujba de sfințire a capelei cu hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, din incinta ISU Iași, slujbă oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba de sfințire a fost urmată de pomenirea eroilor pompieri. La ceremonialul religios au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, ai Inspectoratului Județean de Poliție și ai Jandarmeriei. Cu ocazia sfințirii, capela a fost împodobită cu o icoană a Sfântului Iosif cel Nou și cu acoperămintele moaștelor sfântului, dăruite de Mitropolia Banatului.

La sfârșitul ceremoniei, IPS Teofan a ținut un scurt cuvânt de învățătură, în care a felicitat conducerea ISU Iași pentru inițiativa construirii unui lăcaș de cult în incinta instituției.

‘În numele Sfintei Mitropolii a Moldovei și Bucovinei, îmi exprim gândul de gratitudine pentru toată lucrarea întru salvarea vieților omenești desfășurată de această instituție venerabilă, atât de prezentă în viața societății. Totodată, mulțumesc conducerii ISU Iași pentru inițiativa atât de frumoasă a ridicării unui lăcaș de închinare, care a fost împodobit, prin bunăvoința Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu veșmintele moaștelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Tuturor pompierilor prezenți nu le spun decât un cuvânt rostit de Mântuitorul Iisus Hristos, anume că ‘mai mare dragoste decât aceasta nu este: ca un om să-și pună viața sa pentru viața aproapelui’, cuvânt după care îi rog să se ghideze în toată activitatea lor’, a spus IPS Teofan.

La final, preoții slujitori au stropit cu agheazmă toate încăperile sediului ISU Iași

Comentarii Facebook


Știri recente