Cantina socială Sf. Barnabas a găzduit un seminar dedicat igienei orale

Cantina socială „Sfântul Mare Mucenic Barnabas”, din cadrul Asociației Diaconia a Arhiepiscopiei Bucureștilor, a găzduit joi, 2 august, un seminar de responsabilizare și conștientizare a importanţei igienei dentare la copii.

Copiii aflaţi în evidența cantinei au primit sfaturi de igienă orodentară și de deprindere a unor manevre corecte de periaj din partea dr. Andrei Niță, medic stomatologie generală în cadrul Centrului de sănătate multifuncțional „Sfântul Nectarie”.

Medicul a evidenţiat importanţa deprinderii „unor manevre corecte de periaj, de igienă orodentară, încă de la vârste fragede”.

„Avem o dentiție temporară deja existentă la nivelul cavității orale a copilului de 3 ani, iar responsabilizarea presupune atât periajul corect, cât și lepădarea unor obiceiuri vicioase de a mânca după periaj sau de a dormi seara fără a-și curăța dinții”, a declarat pentru Ziarul Lumina dr. Andrei Niță.

Un alt sfat oferit de medicul stomatolog a vizat alimentaţia celor mici.

„Copilul trebuie responsabilizat să consume legume și fructe, să limiteze cât se poate consumul de dulciuri și sucuri acidulate”, a spus Andrei Niţă.

La final, copiii au primit daruri constând în periuțe și pastă de dinți pentru copii, precum și un orar în care timp de patru săptămâni vor bifa periajul de dimineață și de seară,

Evenimentul face parte din Caravana „Când doi ori doi fac șase, zâmbește!”, desfășurată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 6 și Centrul de sănătate multifuncțional „Sfântul Nectarie”.

Două cabinete stomatologice din cadrul acestui centru au fost dotate cu aparatură medicală de ultimă generație prin contribuția financiară a două parohii din Protoieria Sector 6 Capitală.

Caravana „Când doi ori doi fac şase, zâmbeşte!” este organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 6 și constă în deprinderea copiilor din sector cu tehnica unui periaj corect, de minimum două ori pe zi, câte două minute.

Servicii sociale

Cantina socială Sfântul Barnaba a Asociaţiei Diaconia filiala Sector 6  acordă servicii sociale gratuite persoanelor aflate în situații financiare și material precare, dar și cu situații medicale deosebite, având drept scop reinserția socială a persoanelor marginalizate și asigurarea unei mese necesare existenței.

Mai multe informaţii despre activităţile sociale desfăşurate a oferit pr. Costel Burlacu, protoiereul Protopopiatului Sector 6:

„Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cantina oferă masă caldă pentru 100 de persoane. Cei 30 de copii aflați în evidența Asociației Diaconia primesc, în cadrul proiectului intitulat «Masa de duminică», un pachet consistent cu alimente și obiecte de igienă personală. Întrucât august este o lună de igienizare a cantinei și de efectuare a unor reparații necesare, oferim acestor copii și familiilor lor pachete consistente cu hrană și elemente de igienă sanitară”.

Cantina socială Sfântul Barnaba a Asociaţiei Diaconia filiala Sector 6 a fost sfințită joi, 10 septembrie 2015, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente