Cântările bizantine din Postul Mare

Frumusețea cântărilor cu care începe perioada Triodului, pregătindu-ne pentru mireasma slujbelor și cântărilor din Postul Mare, constituie un reflex al talentului extraordinar al unor autori liturgici care ne îndeamnă, în fiecare an, să reconsiderăm atitudinea de indiferență pe care o arătăm în primul rând față de sufletul nostru și față de mijloacele pe care Biserica ni le pune la dispoziție pentru dobândirea mântuirii. În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Transilvania, în data de 21 martie 2011, dedicat acestor cântări deosebite, intitulat ‘Cântările bizantine din Postul Mare’:

Primul pas în vederea schimbării acestei atitudini este cunoașterea. Iar, în Postul Mare, această cunoaștere a început cu Triodul. Ca parte a anului bisericesc, Triodul este alcătuit din trei părți mari: perioada pregătitoare pentru Postul Mare, apoi perioada Postului Paștelui și ultima săptămână, începând din Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, care este numită Săptămâna Patimilor. La început, Postul Mare se reducea la trei zile sau o săptămână, apoi la această săptămână s-au adăugat 40 de zile. Începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului, în Biserica Ortodoxă a început perioada Triodului. Triodul este cunoscut atât ca o carte de cult, cât și ca o perioadă liturgică a anului bisericesc. Cartea de cult cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Spre deosebire de canoanele cuprinse în Octoih și Minei, care sunt formate din opt sau nouă ode, în Triod sunt numai trei. Cartea Triodului a fost compusă între secolele al IV-lea și al XIV-lea. Cele șapte săptămâni de nevoință îi pregătesc pe creștini, prin pocăință, rugăciune, spovedanie și împărtășanie, pentru marea bucurie a Învierii Domnului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Cântările Postului Mare sunt de o frumusețe rară, iar în prima săptămână din post se citește Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Este cea mai importantă și profundă creație imnografică a literaturii creștine. Slujba Canonului se săvârșește în primele patru zile ale Sfântului și Marelui Post și în săptămâna a cincea, miercuri. Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă comoara pe care Sfânta Biserică o înfățișează drept-slăvitorilor creștini pentru o pregătire conștiincioasă în vederea întâmpinării, așa cum se cuvine, a marelui praznic al Învierii Domnului. O cântare frumoasă din cadrul canonului este condacul ‘Suflete al meu’, un condac ce îndeamnă ca sufletul să nu dormiteze, ci să privegheze în așteptarea lui Hristos. Părintele Teofil Părăian spunea că ‘noi suntem prea mici pentru un canon așa de mare’.

Cântările pocăinței

În țara noastră, autori de cântări din secolele XIX-XX, precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ștefanache Popescu, Ion Popescu-Pasărea, Amfilohie Iordănescu, Ioan Zmeu, au lăsat moștenire pagini alese destinate întregului ciclu al Triodului. Concepția lor o urmează pe cea a Sfinților Părinți și a scriitorilor bisericești, că melosul și cuvântul, în cântare, sunt inseparabile, cel de la care se pornește fiind cuvântul. Pregătirea pentru Postul cel Mare corespunde în credința noastră perioadei de început a Triodului, perioadă în care creștinii sunt chemați să dobândească virtuțile care să îi călăuzească spre Învierea Domnului. Între aceste virtuți, una dintre cele mai însemnate rămâne pocăința. Prin urmare, nu întâmplător, Biserica a rânduit ca la slujba Utreniei de duminică să se cânte, în Triod, acel triptic de stihiri cunoscut sub numele de ‘Ușile pocăinței’. Aceste cântări sunt nu numai cele care ne deschid din nou intrarea în Raiul ale cărui porți au fost închise prin neascultarea lui Adam, dar și cele menite să închidă intrarea patimilor în suflet. Prin mijlocirea melodiei psaltice, acest imn, în cele trei stihiri ale sale, ne îndrumă spre pocăință, învățându-ne totodată și cum să ne pocăim: prin întoarcerea la noi înșine și la viața noastră păcătoasă, cu cutremur și cu teama de înfricoșata Judecată, dar și cu nădejde și încredere în dumnezeiasca milostivire.

‘La râul Babilonului…’

O altă cântare, aparținând imnografiei Triodului, este ‘La râul Babilonului’ sau Psalmul 136. Acest psalm este rânduit pentru slujba Utreniei și se cântă în trei duminici la rând, începând cu cea a Fiului Risipitor. Astfel, imediat după polieleul obișnuit (Robii Domnului și Mărturisiți-vă Domnului; Psalmii 134-135), solemn, dar vesel, vom auzi tristul și nostalgicul Psalm 136: ‘La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion’. Tonul trist, tânguitor, reiese din profilul descendent al motivelor muzicale, al strofelor în general. Cu toate acestea, ne uimește conceperea cântării în tactul irmologic și mai ales în atmosfera luminoasă, deschisă a glasului III.

Caracteristică acestei cântări este și tonalitatea în cadrul căreia se desfășoară melodia. Această dimensiune de excepție se datorează mai ales coborârii până în gravul extrem în cadrul primei strofe; se ajunge aici până la sunetul ga (fa) din octava mică. Acesta este mijlocul artistic prin care compozitorul a găsit cel mai potrivit să exprime cuvintele ‘și am plâns’. Este vorba aici despre tânguirea poporului evreu aflat în robia Babilonului; însă, generalizând toate acestea, putem spune că acest psalm poate ilustra și icoana omului căzut în robia păcatului. Cel subjugat de patimi este înstrăinat de cetatea bucuriei – Sionul: este dus departe, ca și fiul cel risipitor, în Babilonul cel întunecat de robie.

Cântări pe ‘Cunțan’

Dintre numeroasele cântări psaltice care împodobesc slujbele Triodului mai putem aminti: ‘Cu noi este Dumnezeu’, cântat în varianta tradițională pe glasul VIII, sau cea după Anton Pann, pe glasul VI, sau variantele din cântările athonite; ‘Să se îndrepteze’ de la Liturghia Darurilor, în ambele variante, cea în tact stihiaric de Anton Pann, sau cea irmologică, după Ioan Zmeu. De asemenea, amintim Prochimenul Postului Mare ‘Să nu întorci fața Ta’, ‘Doamne, femeia ceea ce căzuse’, a lui Dimitrie Suceveanu și Anton Pann, încheind cu Prohodul Domnului.

În ceea ce privește cântările din perioada Triodului, puse pe notație de Dimitrie Cunțan, putem remarca faptul că ele respectă de foarte multe ori aceeași tonalitate și gamă, la fel ca acelea bizantine. De exemplu, atât în psaltică, cât și în notația lui Dimitrie Cunțan sunt cântările ‘Din ospățul stăpânului’, ‘Nu te tângui’ (glas VI), Prohodul Mântuitorului (cu toate cele trei stări), ‘De tine se bucură’ (glas VIII), ‘Acum puterile’ (glas I) și altele. Se pot observa așadar asemănările de tonalitate între cele două tipuri de partituri, psaltice și pe ‘Cunțan’. Bineînțeles, trebuie să subliniem faptul că aceste asemănări se văd la autorii români de muzică psaltică, cum ar fi Dimitrie Suceveanu, Macarie Ieromonahul. Partiturile bizantine grecești sunt mai dificile, mai complexe, dar și de o frumusețe aparte.

La acestea se adaugă o serie de cântări care excelează prin melodicitatea lor, altele, prin rafinamentul ondulării modulațiilor, al contrastului de genuri melodice în vederea redării cât mai sugestive a textului.

‘Pe Moise postul l-a arătat văzător de Dumnezeu și pe Ilie cu car de foc l-a luat. Sârguiește­te, suflete, de te oprește de la gânduri vătămătoare, ca să te izbăvești de amăgirea cea râvnitoare la cele de jos.’ ‘Post, lacrimi, rugăciuni, îndurare, obicei bine-umilit, cunoștință dreaptă, curățire a vieții să arătăm noi, credincioșii, ca să dobândim mărire’ (Joi, în a treia săptămână din Post).

În concluzie, cu toate că aceste cântări specifice Postului Mare sunt de tânguire, de aducere aminte a conștiinței noastre și de întoarcere către Dumnezeu, totuși, acestea, împletite cu rugăciunea și postul, ne arată calea către marele praznic al Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente