Cântări psaltice la slujba Sfântului Maslu

În Sala ‘Dionisie Exiguul’ din Palatul Patriarhiei s-a desfășurat ieri Secțiunea compoziție muzicală a Concursului național de muzică bisericească ‘Lăudați pe Domnul!’, informează „Ziarul Lumina”. Juriul, format din profesori de psaltică și compozitori, a evaluat partiturile și înregistrările cu cântări bisericești la slujba Sfântului Maslu. Câștigătorii acestei secțiuni vor fi premiați la hramul Catedralei patriarhale de pe 27 octombrie.

Concursul național de muzică bisericească ‘Lăudați pe Domnul!’, aflat la a V-a ediție, are și o Secțiune de compoziție muzicală, care s-a desfășurat ieri în Palatul Patriarhiei. Au participat prin compoziții originale compozitori de muzică psaltică din întreaga țară. Aceștia au avut de compus cântări psaltice pentru slujba Tainei Sfântului Maslu. Au avut la alegere cântări la canonul slujbei, luminânda, stihirile de la laude, troparul ‘Unule, cel ce ești grabnic spre ajutor…’, tropare după rugăciunea de sfințire a untdelemnului și troparul ‘Doamne, armă asupra diavolului’. Compozițiile au titlul ‘Cântări la Taina Sfântului Maslu’ și sunt realizate în manieră psaltică, dar în notație dublă suprapusă, psaltică și liniară. Compozitorii au trebuit să respecte textele indicate în Molitfelnic, ediția 2006, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Compozițiile muzicale bisericești au fost trimise sub formă de partituri cu notație muzicală dublă și înregistrate pe CD, în interpretarea unui psalt sau a unui grup psaltic. Sesiunea de jurizare și stabilirea unor câștigători ai concursului ‘Lăudați pe Domnul!’ au avut loc ieri în Sala ‘Dionisie Exiguul’ din Palatul Patriarhiei. Membrii juriului sunt profesori de muzică psaltică de la facultăți de teologie ortodoxă din țară: preotul Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, preotul Alexăndrel Barnea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, preotul Mihai Brie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, preotul Vasile Stanciu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul Ioan Bîrnea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, și Mircea Buta, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Președintele de onoare al juriului este Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Câștigătorii desemnați ieri de juriu vor fi premiați cu ocazia hramului Catedralei patriarhale, pe 27 octombrie. Sunt prevăzute trei premii, în valoare de 2.500, 2.000 și 1.500 de lei, precum și o mențiune, în valoare de 1.000 de lei. Lucrarea câștigătoare a concursului va fi publicată în revistele centrale bisericești ale Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook


Știri recente