Cantacuzinii au fost reinhumati la Cotroceni

Ramasitele pamantesti ale domnitorului Serban Cantacuzino si ale catorva dintre urmasii sai au fost reinhumate, ieri, in pronaosul bisericii Manastirii Cotroceni, in cadrul unei ceremonii la care a participat d-l Ion Iliescu, presedintele Romaniei, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si ministrul culturii, Razvan Theodorescu.

Propunerea Presedintiei Romaniei de a reface vechea Biserica manastireasca din interiorul Cotrocenilor a venit in urma cu un an, iar lucrarile de reconstructie au inceput din iulie 2003. Din intreaga biserica nu s-a reconstruit decat o parte, si anume pridvorul si naosul, rezultand doar un ‘Memorial’ din ceea ce a fost odata.

Cu ocazia evenimentului de joi, au fost reinhumate in pronaosul bisericii ramasitele pamantesti ale celui care a ctitorit biserica, domnitorul Serban Cantacuzino, si a inca cinci membri ai familiei sale. Inainte de a fi demolata biserica, ramasitele pamantesti ale celor care fusesera inmormantati acolo au fost mutate la Manastirea Fundenii Doamnei de langa Bucuresti.

Prezent la ceremonie, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a subliniat importanta acestui eveniment: ‘Aceasta restituire are un pret care nu poate fi apreciat prin cuvinte. Reasezarea lucrurilor si valorilor pe fagasul lor este chezasia ca pasim pe un pamant sfant, pe o cale sfanta’. Presedintele Iliescu a declarat ca aceste evenimente reprezinta o ‘intrare in normalitate’ a societatii romanesti, la aproape 15 ani dupa Revolutie.

Comentarii Facebook


Știri recente