Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Sibiu

Slujba Canonului cel Mare a fost oficiată în prima zi – 27 februarie 2012 – a Postului Mare și în bisericile sibiene. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit la Catedrala Mitropolitana, împreună cu un sobor de preoți si diaconi. La slujbă au participat foarte mulți credincioși din municipiu.

Arhid. Prof. Dr. Ioan Ică Jr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu a arătat în cuvântul de învățătură că slujba Pavecerniței, o slujbă de taină, trebuie să ne însoțească pe noi, toți creștinii care dorim să petrecem și să întâmpinăm așa cum se cuvine Taina Învierii.

Întrucât întreaga săptămână este consacrata pocăinței și pregătirii pentru praznicul Învierii Domnului, și rânduiala liturgica este una speciala.

În această săptămână, la Catedrala Mitropolitană, în primele patru zile se va citi canonul Sf. Andrei Criteanul, iar în fiecare dimineață, începând cu ora 06:30 se va săvârși Slujba Utreniei, a Ceasurilor și Vecernia; în zilele de miercuri și vineri se va oficia Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite, începând cu ora 15:00, după cum a precizat pentru TRINITAS TV părintele arhim. Macarie Țuțul, Mare Ecleziarh al Catedralei din Sibiu.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Mare, în primele patru zile si in întregime in joia celei de-a cincea saptamani a Postului Sfintelor Pasti.

Comentarii Facebook


Știri recente