Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la Giurgiu

În Catedrala Episcopală din Giurgiu, sute de credincioși au participat joi, 1 martie 2012, la Slujba Canonului cel Mare unită cu Pavecernița, săvârșită de Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului. Ca și în celelalte zile, răspunsurile la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul’ din Giurgiu.

La final, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, Preasfințitul Părinte Ambrozie a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre rolul duhovnicesc pe care îl are Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

‘Fiind un imn de pocăință, în cadrul său credinciosul este chemat să-și îndrepte viața spirituală pe drumul lui Hristos spre Golgota și spre Înviere, drum care reprezintă destinul umanității. Pocăința, a mai arătat Preasfinția Sa, face să renască în noi credința, ne sporește dragostea de Dumnezeu și de aproapele și ne face să trăim împăcați cu noi înșine și cu semenii noștri. Prin această stare de pocăință, credinciosul se luminează, se sfințește, se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu coboară în sufletul său, stabilind o legătură de dragoste cu El. Dumnezeu nu-și impune iubirea, ci ne cheamă la iubire. Această invitație nu va putea fi, însă, onorată de un suflet ce se simte mulțumit în starea de păcătoșenie, făcându-și din iubirea egoistă scopul fundamental în viață, ci în starea de pocăință pe care Canonul Sfântului Andrei Criteanul ne-o descoperă’

Comentarii Facebook


Știri recente