Canonul cel Mare oficiat la Paraclisul Seminarului Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea

În cea de-a doua zi a Săptămânii duhovnicești din Postul Mare, marți, 28 februarie 2012, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Paraclisul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, fiind înconjurat de un sobor de preoți, profesori în cadrul Seminarului, a precizat arhid. Ioan Liviu Găman.

Slujba Canonului a început la ora 16:30, în Paraclisul Seminarului fiind prezenți preoții profesori și elevii seminariști din toți anii de studiu.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură a vorbit despre conținutul și semnificațiile Canonului Sfântului Andrei Criteanul, punând accent pe rugăciune, post și milostenie: „Cuvintele care le-am ascultat în seara aceasta se referă la milostenie și la rugăciune, a spus Preasfinția Sa. Mântuitorul ne învață că trebuie să fim milostivi și din nou face această comparație cu cei din vremea Lui care doreau să se laude că fac milostenie, și ne îndeamnă ca milostenia să fie făcută în ascuns, cu gând bun, nu ca să fim lăudați de oameni. Și apoi ne învață Mântuitorul Iisus Hristos cum trebuie să ne rugăm: să ne rugăm cu inima, cu sufletul, în cămara ființei noastre și nu pe ulițe în văzul tuturor, de asemenea ferindu-ne să fim lăudați de oameni. Observăm cum Mântuitorul Iisus Hristos caută să ne învețe cum trebuie să ne comportăm în fața lui Dumnezeu și cum trebuie să ne comportăm în fața oamenilor.” „Sunt multe trăsături, multe învățături care le desprindem din Sfintele Evanghelii dar și din slujbele Bisericii noastre, cum este slujba aceasta a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Am văzut cum este descrisă în mare istoria neamului omenesc, de la Adam și Eva până în zilele noastre, până la Mântuitorul Iisus Hristos și după Mântuitorul Iisus Hristos. Și Sfântul Andrei Criteanul așează înaintea sufletelor noastre o mulțime de personaje biblice care se împart în trei categorii: persoane care au păcătuit și nu s-au pocăit, persoane care au avut o viață cât de cât curată, chiar sfântă și persoane care au păcătuit și s-au pocăit. Vorbind despre post, Sfântul Vasile cel Mare ne învață și ne arată încă o dată că postul a fost rânduit încă din rai, nu este o invenție a Bisericii, nu este o invenție a unor părinți din deșert sau pustie pentru ca să se nevoiască și să ne oblige și pe noi cei din lume să postim, ci este o rânduială divină”.

Comentarii Facebook


Știri recente