Campanie socială organizată de Misiunea Diaconia

În perioada 3-25 decembrie 2012, pentru al doilea an consecutiv, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează campania de Crăciun „De la Mame pentru Mame”, scopul căreia este promovarea solidarității pentru susținerea cuplurilor mamă-copil aflate în dificultate, după cum informează Biroul de presă al organizației Diaconia.

Pe parcursul campaniei, în incinta Centrului Maternal „În brațele mamei” (str. Criuleni 22) vor fi organizate ateliere de confecționare a jucăriilor de brad, la care sunt invitate toate mamele doritoare de a se implica în acest proiect social. „Biletul de participare” la atelier este o hăinuță (pentru copii cu vârsta între 0-3 ani), care va completa garderoba Centrului. Pe data de 22 și 23 decembrie, la Centrul comercial Shopping MallDova va fi organizat un târg de caritate, unde vor fi vândute jucăriile confecționate la ateliere. De asemenea, toată luna decembrie, în rețeaua Unica Shaping, vor fi colectate haine și jucării pentru beneficiarii proiectului „În brațele mamei”. Toate familiile care vor să se implice în campanie sunt invitate să organizeze cine de caritate, în scopul ajutorării cuplurilor mamă-copil, beneficiari ai proiectului „În brațele mamei”. În acest sens, Diaconia va pune la dispoziție informații relevante: poze, istorii de viață, materiale video.

Igor Belei, directorul Misiunii Sociale Diaconia: „În această perioadă de Crăciun, imaginea Pruncului Iisus în brațele Maicii Sale ne îndeamnă să fim alături în continuare, cu mai mult efort, pentru a proteja copilul care riscă să rămână fără brațele mamei. Acest scop și l-a asumat echipa Centrului Maternal, dar nu poate fi realizat decât cu sprijinul Dumneavoastră. De aceea, Vă îndemnăm să veniți cu un mic aport în campania <i>De la Mame pentru Mame</i>, ce poate schimba viitorul unui prunc nevinovat.”

În campania de Crăciun din anul precedent 100 de mame au participat la atelierele de confecționare a jucăriilor de brad, iar la târgul de binefacere cca 300 de familii au cumpărat acele jucării, împărtășind astfel mesajul campaniei.

Pe parcursul unui an, prin intermediul programului „În brațele mamei”, Diaconia a asistat 42 de copii (23 în Centrul Maternal și 19 prin Centrul de consultanță), care acum cresc în siguranță alături de mamele lor.

„Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2001, în calitate de organizație non-profit. Organizația este membru al Federației „Filantropia” și al Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei.

Comentarii Facebook


Știri recente