Asociația Filantropia Ortodoxă din Alba Iulia a demarat campania „2 la sută pentru Filantropia egal 100 la sută pentru sărmani „, informează Radio TRINITAS.
Proiectul vizează susținerea și dezvoltarea celor peste 60 de servicii social-filantropice de pe cuprinsul județelor Alba și Mureș.
Acțiunea asociației reprezintă și o modalitate de implicare a creștinilor în misiunea socială a Bisericii.
Pentru a direcționa 2 la sută din impozit către Asociația Filantropia Ortodoxă din Alba Iulia trebuie completat formularul 230, care poate fi găsit la sediul Asociației, la parohiile din Eparhie sau la Administrația Finanțelor Publice.