În sala de festivități a Centrului Eparhial din Timișoara a avut loc miercuri, 31 august 2011, o conferință de presă în cadrul proiectului ‘Centrele de incluziune socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piața muncii a grupurilor vulnerabile’, ce a reunit reprezentanți ai unor instituții publice și ONG-uri.
Conferința a avut drept scop lansarea campaniei ‘Descoperă omul potrivit la locul potrivit’, care are în vedere promovarea egalității de șanse pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Campania se desfășoară în municipiul București și în județele Teleorman, Bistrița-Năsăud, Iași, Dolj, Alba, Timiș și Buzău și urmărește promovarea și diseminarea de informații în cadrul potențialilor angajatori, în ceea ce privește dezvoltarea unor noi locuri de muncă protejate în întreprinderi. Campania este demarată de Asociația Institutul pentru Politici Sociale, în parteneriat cu Asociația Glasul Romilor Pro-Europa, Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj – filiala Bistrița, Fundația Solidaritate și Speranță, Asociația ‘Vasiliada’, Asociația Pro Tinerețe Alba-Iulia, Fundația Filantropia Timișoara și Asociația Partida Romilor ‘Pro Europa’.
Proiectul ‘Centre de incluziune socială’ este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și se desfășoară pe o perioadă de 5 ani, 2007-2013. Mai multe detalii, în numărul de mâine.