Campanie pentru donarea de sânge a seminariștilor botoșăneni

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani a demarat astăzi un parteneriat cu Centrul de Transfuzii din Botoșani proiectul „Dăruind vei dobândi”.

Obiectivele acestui proiect sunt îmbunătățirea percepției publice asupra responsabilității fiecăruia dintre noi în promovarea donării de sânge și implicarea elevilor seminariști în acțiuni cu caracter filantropic.

Elevii seminarului din Botoșani vor dona sânge, iar ulterior prin folosirea bonurilor valorice vor face donații la un cămin de bătrâni și la un centru de plasament din Botoșani.

„Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la criza actuală de sânge cu care se confruntă România și să întindem o mână de ajutor semenilor noștri care trec prin momente dificile ale vieții lor. Proiectul care se va desfășura pe parcursul acestui an școlar își propune să motiveze tinerii să participe la donarea benevolă de sânge și să cultive spiritul voluntar”, a declarat pentru Radio TRINITAS pr. Gabriel Țifrea, coordonatorul proiectului și duhovnic al Seminarului Teologic Ortodox din Botoșani.

Comentarii Facebook


Știri recente